Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – A trecut un an de la moartea lui Gyuri Pascu. Momente emoționante la mormântul din Agnita

357

Iubitul actor și artist rămâne în memoria celor ce l-au îndrăgit și apreciat în timpul vieții. Acasă la Agnita, acolo unde este înmormântat, apropiații au fost prezenți la parastasul de la la un an de la moartea acestuia. Fosta soție a lipsit însă de la procesiune.

Departe de orașul unde a cunoscut afirmarea, la Agnita, orașul unde Ioan Gyuri Pascu s-a născut și a fost înhumat a avut loc, parastasul de un an. Procesiune la care au participat prieteni dragi, mai puțin Daniela Marin, mama copilului lui Gyuri, cea care i-a fost soție timp de 17 ani și în casa căreia artistul s-a stins din viață, anunță Libertatea. I-au cântat la căpătâi și au plâns artiști, ba chiar și un prieten chinez, care nu vorbește limba română
Se pare că acesta ar fi fost plecată din țară. Câțiva prieteni, veniți de la București, unul chiar venit din Irlanda, precum și câțiva membri ai familiei defunctului solist, scriitor și umorist au mers la Cimitirul Evanghelic din localitatea sibiană, la procesiunea religioasă de un an. Slujba și reculegerea la căpătâiul artistului decedat la doar 55 de ani în urma unui infarct a fost urmată de un spectacol comemorativ dat în memoria celui ce a fost Gyuri, la Casa de cultură din localitate. I-au cântat și au plâns la căpătâiul artistului folkistul Ioan Oliu, prieten din copilărie al lui Gyuri Pascu, Zoltan Butuc, Radu Captari, Florian Stoica, chitaristul Victor Solomon, Dinu Olărașu, Adrian ”Puiu” Ivanitschi, Ionuț Bărsan, Cristi Dumitrașcu, la chiar un cetățean chinez, Jimmi Tsai, care nu știa o boabă românește, însă l-a apreciat mult pe umorist.

VEZI AICI VIDEO DE LA PROCESIUNEA DE LA AGNITA
În aceeași seară, un important alai de artiști s-au strâns în București, locul unde Gyuri a creat și a cunoscut afirmarea, amintim: actorul TNB și folkistul Dorin Andone, Emeric Imre, Leo Iorga& Pacifica, Ducu Betrtzi și Constantin Neculae, Mircea Rusu, Romeo Mocanu, Cătălin Oana Beta, Trupa Dor, Danna Zamfirescu, Răzvan Pisau, Jezzebel& Cristi Burcă, Vichi Stephanovici (Bandidos), Maria Gheorghiu și cei care l-au însoțit pe Gyuri în sute de concerte în ultimii 20 de ani, Lucian Teofil Boar și Vlady Cnejevici (The Blue Workers).
Daniela Marin n-a fost la pomana fostului său soț, Gyuri Pascu! Prietenii i-au cântat la căpătâi
Gyuri Pascu și Daniela Maria Marin au divorțat în martie 2010. Soți și parteneri de afaceri, după desfacerea căsătoriei cei doi au păstrat o relație strânsă.
Muzicianul și actorul era ultimul supraviețuitor din familia Pascu. Tatăl său, fost inginer în construcții (stabilit în Agnita, Sibiu unde și-a întemeiat familia) a murit de tânăr, la 57 ani, la fel și mama sa. Sora artistului a murit în 2014, la Cluj, la 58 de ani. Singurul din familie care a trăit mai mult a fost fratele muzicianului, care s-a stins în Germania, la 67de ani! Cu doar două săptămâni înainte de moartea artistului, la Agnita, orașul unde s-a născut și a copilărit Gyuri, a trecut în neființă și Florica, ultima sa mătușă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...