UPDATE VIDEO – Trafic închis pe Transfăgărășan între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă. Au căzut stânci pe drum

Începând de luni de la ora 12:50 circulația rutieră a fost închisă temporar pe Transfăgărășan (DN 7C), între Bâlea Lac și Bâlea Cascadă, pentru toate categoriile de autovehicule, ca urmare a vizibilității foarte reduse provocată de viscol și de ceață.

UPDATE – Traficul rămâne închis până marți
Autoritățile au anunțat că datorită căderilor de stânci pe carosabil, pe sectorul de drum Bâlea Lac – Bâlea Cascadă, traficul rămâne restricționat până în 10 octombrie.

ȘTIREA INIȚIALĂ
‘’Atenționăm totodată partcicipanții la trafic de existența riscului de producere de avalanșe, pe sectorul menționat, ca urmare a depunerii consistente de zăpadă pe versanți Reaminitim, de asemenea, că la această oră este închis circulației din cauza condițiilor meteorologice și sectorul de drum Rânca – Obârșia Lotrului de pe Transalpina (DN 67C)’’, spun cei de la CNAIR. Urmăriți mai jos imagini de pe Transalpina.

Rugăm participanții la trafic să respecte semnalizările rutiere și restricțiile instituite temporar. De asemenea, recomandăm conducătorilor auto să aibă autovehiculele echipate pentru circulația in condiții de iarnă în cazul în care tranzitează zonele montane afectate de ninsori în această perioadă.
Informaţii suplimentare privind starea reţelei de drumuri naţionale pot fi obţinute de la Dispeceratul Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A., la numerele de telefon 021/264.33.33; 021/9360.

s-a închis transfagarasanulsibiu azitransfagarasantransfagarasan inchiszapada transfagarasan
Comentarii (0)
Comentează