FC Hermannstadt are meci de foc marți seară, la Tg. Mureș

0 609

Etapa a XII-a a Ligii 2 se va încheia marți seară, când e programat meciul dintre ASA și FC Hermannstadt.

Întâlnirea de pe Stadionul „Trans-Sil” din Tg. Mureș a fost în pericol de a nu se mai disputa după ce ASA a intrat în faliment. În cele din urmă partida se va disputa conform programării inițiale, de la ora 19:30, urmând să fie transmisă în direct de Digi Sport 1.
„Meciul cu ASA este la fel de important pentru noi ca și celelalte de până acum. Nu trebuie să ținem cont de situația dificilă pe care o traversează adversarul, să ne culcăm pe-o ureche, cum se spune. Trebuie să intrăm motivați pe teren, în încercarea de a obține punct sau puncte pentru a reveni pe primul loc. Sunt convins că, dacă vom aborda întâlnirea cu maturitate și maximă seriozitate, vom obține rezultatul dorit”, a declarat antrenorul principal al echipei FC Hermannstadt, Alexandru Pelici.
Acesta nu îi are la dispoziție, pentru acest meci, pe Răzvan Dâlbea, Robert Boboc – ambii suspendați pentru cumul de „galbene” – și Sabin Lupu, accidentat.
Înaintea meciului de mâine seară FC Hermanstadt ocupă locul 2 în clasamentul Ligii 2, cu 28 de puncte, în vreme ce ASA se situează pe locul 7, cu 18 puncte.

Miercuri 25 octombrie cu Voluntari
Meciul din 16-imile Cupei României, dintre FC Hermannstadt și FC Voluntari, va avea loc miercuri, 25 octombrie, de la ora 14:00, pe Stadionul „Municipal” din Sibiu, a stabilit, astăzi, Federația Română de Fotbal.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.