bani

Actuala coaliție aflată la guvernare vrea să împovăreze toți angajatorii cu așa numita taxă de solidariate. Aceasta va fi de doi la sută pentru toți cei ce au angajați.

Angajatorii vor fi plăti o ”taxă de solidaritate”, care va fi ”de 2%”, a anunţat miercuri seară la Antena 3 ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, care a precizat că taxa ar urma să fie introdusă de anul viitor, anunță News. De asemenea, eliminarea impozitului pentru veniturile sub 2.000 de lei brut va fi amânată. „Va mai fi o taxă de 2% care va reveni angajatorului”, a anunţat Mişa.
Ulterior, el a spus că este o taxă prevăzută la nivelul Comisiei Europene, care se aplică şi în sistemul de stat, şi în mediul privat.
„Există o directivă europeană care ne obligă să aplicăm un anumit procent fondurilor de salarii”, a precizat ministrul Finanţelor, spunând că această taxă nu poate fi eliminată sau comasată cu alte categorii de contribuţii.
Ministrul Finanţelor a mai anunţat că impozitul pe venit va fi de 10% pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei cu salarii de sub 2.000 de lei.
„Scăderea de la 16% la 10% va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 pentru absolut toate veniturile”, a precizat Mişa.
În ceea ce priveşte impozitul zero pentru salariile mai mici de 2.000 de lei, Ionut Mişa a răspuns: „Această măsură nu va fi implementată”.
În campania electorală PSD anunţa că impozitul pe venit va scădea de la 16 % (2016) la 0 % la 1 ianuarie 2018 pentru salariaţii care au minim 2.000 de lei brut pe lună şi de la 16 % la 10 % (2018) pentru cei cu un salariu brut lunar de peste 2.000 de lei.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns