Ora de Sibiu
Știri în direct

FOTO – Carmen Iohannis se îmbracă oficial de la Melor. Magazinul e al sibiencei Nicolle Stănese

0 2.396

Ținutele Primei Doamne a României, Carmen Iohannis, au fost mai tot timpul discutate. Fie pro, fie contra, dar mereu au fost în atenția publicului și a criticilor de modă. A preferat designerii români atunci când a ales o ținută pentru aparițiile oficiale, așa că nu e de mirare că în curând va purta ținute făcute chiar la Sibiu.

Venit, văzut, plăcut
Zilele trecute Carmen Iohannis a făcut o vizită la atelierele Melor, brand-ul cunoscutei Nicolle Stănese. A venit aici la invitația sibiencei, cu care se cunoaște de ani buni. ”Am invitat-o la noi, pentru că mi-am dorit să vadă ceea ce facem aici. I-au plăcut hainele noastre, chiar și-a luat niște rochițe, paltonașe…”, spune Nicolle.

Vizita însă nu s-a încheiat până când cele două nu au stabilit termenii unei colaborări. ”Eu am studiat de ceva vreme ținutele ei și m-am familiarizat cu stilul dânsei. Așa că i-am propus să se lase pe mâna noastră, să îi realizăm noi o parte din ținutele pe care le va purta în perioada următoare. Pentru că i-a plăcut stilul nostru, a acceptat”, dezvăluie Nicolle, în exclusivitate pentru Ora de Sibiu.

Melor pentru Prima Doamnă

Așa că în perioada imediat următoare brand-ul Melor va putea fi recunoscut în ținutele lui Carmen Iohannis. ”Pentru noi este o onoare că doamna Iohannis a acceptat să îmbrace hainele făcute de noi. Împreună cu fratele meu vom crea ținutele dar ne vom consulta și cu doamna Iohannis. Ea este o persoană care știe ce îi vine bine, elegantă, simplă. Ținutele vor fi în concordanță cu aceste atuu-uri ale ei. Vom merge pe croieli simple, pentru că așa își dorește și așa îi stă bine”, spune Nicolle.

Echipa de la Melor va crea în primă fază niște ținute basic, iar apoi în funcție de evenimentele la care va participa, Carmen Iohannis le va transmite de ce are nevoie în garderobă. ”Culorile nu vor fi țipătoare. Mergem pe pasteluri, albastru roial îi stă foarte bine…vor fi ținute absolut decente, la fel cum este și doamna Iohannis”, spune Nicolle.

Ținutele Primei Doamne, accesibile tuturor
Modelele Melor pe care Carmen Iohannis le va purta vor putea fi accesibile oricui le dorește. ”După ce doamna Iohannis va purta una dintre ținutele noastre, modelul va putea fi cumpărat de oricine de pe site-ul nostru www.melorstore.com. Vor fi realizate pentru toate dimensiunile, și comandate de pe site”, dezvăluie Nicolle.

Cât despre faptul că ținutele lui Carmen Iohannis sunt intens mediatizate, Nicolle spune că nu se teme că va intra în atenția criticilor. ”Eu cred că sunt nedrept comentate în sens negativ. Ea mereu este decentă, nu iese cu nimic în evidență în sens negativ…Suntem noi mult prea cârcotași, pentru că, de exemplu, ținutele Primei Doamne a Franței nu sunt comentate atât de intens…”, spune Nicolle.

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Loading...
script async src="//pagead2.googlesyndication.com/pagead/js/adsbygoogle.js">