brana
Foto Arhivă

Șelimbărenii care locuiesc pe străzile Podului și Pictor Brana vor beneficia de condiții mai bune de trai pentru că Primăria investește în modernizare acestor două importante artere din comună.

Consiliul Local Șelimbăr va avea spre aprobare la ședința din această lună aprobarea a trei investiții importante pentru Șelimbăr: strada Pictor Brana, Podului și podul din satul Mohu. ”Menținem ridicat ritmul investițiilor pentru că localitatea noastră o cere. Sunt investiții importante care trebuie începute acum, urmând a fi finalizate în primăvara anului următor”, spune primarul Șelimbărului, Marius Grecu.
În devizului estimativ al investiției ”Continuarea amenajării strada Pictor Nicolae Brana” este vorba de o investiție totală în valoare de 3,205 milioane lei cu TVA inclus. Suprafața totală peste care se va interveni este de 7.350 mp. Lungimea totală a străzii este de 516 metri, cu o lățime ce variază între 5,5 și 7 metri. ”Aceste investiții vor avea și un important impact social asupra comunității locale, asupra stării generale de sănătate a populației, asupra nivelului general de trai, ținta obiectivului de investiții fiind creșterea nivelului de trai al populației din zonă”, se arată în raportul proiectului de hotărâre.
O altă investiție care așteaptă votul consilierilor locali se referă la reabilitarea străzii Podului. Suprafața totală a investiției este de 17.635 mp, lungimea totală a străzii fiind de 1.247 metri. Sunt prevăzuți pentru această lucrare 6,037 milioane de lei, inclusiv TVA. Strada nu are acum sistem de iluminat public, rețea de apă, rețea de canalizare menajeră și rețea de apă pluvială.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Lasă un răspuns

  1. „lățime ce variază între 5,5 și 7 metri”… Oare cate strazi sunt in zona mai importante decat asta? Care e cea mai lata strada din zona si cine a facut-o? In secolul asta in care transportul rutier a crescut si creste exploziv noi construitm drumuri cu latimi liliputane. Nu mai vorbim de calitate sau instalatii/canalizare. Si Sibiul sufera de aceeasi problema, si cam toate orasele din Romania. Inainte dadeam vina pe comunisti, acum pe cine ar trebui sa luam la intrebari?
    Sau poate ca sunt eu anacronic si nu „simt” asa cum simt urbanistii nostri, ca in curand o sa avem toti masini zburatoare sau sisteme de teleportare. Sau poate un metrou…