FOTO – Salcâmi plantați pe autostrada Sibiu – Orăștie pentru oprirea alunecărilor de teren

1.681

Pare greu de crezut dar cei de la CNAIR au decis să planteze zeci de mii de salcâmi în zona în care autostrada Sibiu – Orăștie a luat-o la vale în ultima vreme.

Peste 35.000 de salcâmi sunt plantaţi în zona cu alunecări de pe autostrada Sibiu-Orăştie. Este soluţia găsită de Compania de Drumuri pentru a stabiliza terenul care a luat-o la vale. Plantările au început sâmbătă în cea mai dificilă dintre zone, pe dealul Bucium, anunță Digi 24.
Şapte kilometri de versant speră reprezentanţii Companiei de Drumuri să acopere cu puieţii de salcâm cumpăraţi.plantare salcam 2În Sibiu, au venit angajaţi de la secţia locală de drumuri, dar şi din sucursalele Braşov, Covasna şi Harghita.
Peste 35.000 de puieţi au fost aduşi pentru a fi plantaţi. Versanţii ar fi trebuit stabilizaţi, potrivit contractului iniţial, de constructorul italian, dar statul român a reziliat contractul din cauza calităţii slabe a lucrărilor.
’’Această lucrare, această plantare de fapt, va costa undeva la 12.600 de lei. Deci nu este, nu putem spune că este o lucrare scumpă, dar este una eficientă. Vom suporta şi aceste sume, ca şi sumele pentru reparaţii, tot din garanţia de bună execuţie, reţinută de la constructorul Salini Impregillo’’, spune Alin Serbanescu, purtător de cuânt CNAIR.plantare salcami 3Puieţii de salcâm ar trebui plantaţi în patru zile, însă dacă vremea se va înrăutăţi, acţiunea s-ar putea prelungi pe tot parcursul săptămânii viitoare. foto: CNAIR

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.