Ora de Sibiu
Știri in direct

Cutremur în Irak și Iran – Cel puțin 168 de morți și 1650 de răniți

643

Cutremurul care s-a produs la granița dintre Irak și Iran a avut o magnitudine de 7,3, iar până acum bilanțul este de 168 de morți și 1650 de răniți.

În urma cutremurului, în Iran şi-au pierdut viaţa 164 de persoane, a anunţat Behnam Saeedi, purtătorul de cuvânt al Organizaţiei Naţionale de Management al Dezastrelor din această ţară.
Oficialii se aşteaptă ca bilanţul victimelor să crească în Iran, când echipele de salvare vor ajunge la toţi cei prinşi sub dărâmături.

Seismul a fost resimţit în mai multe zone din Iran, dar provincia cea mai afectată este Kermanshah, care a anunţat trei zile de doliu.

Peste 97 de victime au fost în oraşul Sarpol-e Zahab din Kermanshah, la aproximativ 15 kilometri de graniţa cu Irakul. Spitalul principal al oraşului a fost grav avariat şi se luptă să trateze sute de persoane rănite, a anunţat televiziunea de stat.

Oficialii au mai anunţat că cel puţin patru oameni au murit în Irak, iar alte peste 50 de persoane au fost rănite.

Cutremurul, cu magnitudinea 7,3, a avut epicentrul la 32 de kilometri de oraşul irakian Halabja, la o adâncime de 33.9 kilometri.Seismul a produs panică pe străzile capitalei irakiene Bagdad, oamenii ieşind pe străzi. La moscheile din Bagdad şi din alte localităţi irakiene s-au spus rugăciuni la difuzoare.

Cutremurul a fost resimţit şi în Turcia.

Sursa www.news.ro

Primește titlurile instant

Loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...