Sibiul, în top 10 cele mai bune orașe din țară ca facilități medicale. E în fața Bucureștiului

0 3.186

Primul loc în acest top este ocupat de către Baia Mare. TG. Mureș este pe doi, în timp ce Timișoara e pe trei. Sibiul ocupă locul opt, iar Capitala se situează pe locul nouă.

Cadrele medicale din România au întărit rândurile celor care au ales să părăsească această țară în ultimii ani. Foștii angajați ai sistemului medical de la noi au fost primiți în alte țări cu brațele deschise, dar asta a făcut ca spitalele românești să ducă lipsă de personal calificat, iar pacienții să caute ajutor peste hotare. Ziarul Gândul publica la finalul anului 2016 un articol conform căruia la fiecare șase ore un medic român părăsește țara, ca să înceapă un nou contract de muncă în străinătate. Cum se prezintă situația la nivelul fiecărui județ și care sunt cei mai norocoși români, când au nevoie de un doctor?

Cei mai norocoși români
Băimărenii se pot lăuda cu medici și spitale suficiente pentru locuitorii reședinței de județ, ocupând locul cinci în țară. Târgu Mureș pune la dispoziția locuitorilor săi servicii medicale de primă clasă, situându-se pe locul patru din România. Timișoara ocupă locul trei în țară ca accesibilitate la serviciile medicale. Brașovenii îi urmează îndeaproape pe orădeni, care sunt cei mai fericiți români, când vine vorba de nevoi medicale și satisfacerea lor. Cu peste 90 de cabinete private, zeci de farmacii și 16 spitale de stat și private, reședința județului Bihor este cel mai norocos oraș din România, fiind desemnat de respondenții studiului online efectuat pe blogul Storia.ro drept centrul urban cu cele mai bune facilități medicale din țară.

Sibiul e pe opt. Înaintea Bucureștiului
Clasamentul continuă cu orașele Brașov, Timișoara, Târgu Mureș, Baia Mare, Pitești și Cluj-Napoca. Sibiul, care deși nu a urcat în primele poziții ale reședințelor de județ cu cele mai bune facilități medicale, ține ocupat un loc de cinste. Bucureștiul ocupă locul 9 în topul orașelor cu cele mai bune facilități medicale din România. La polul opus, printre cei mai nemulțumiți de serviciile medicale sunt românii din Giurgiu, care ocupă ultimul lor în clasament, Focșani, Tulcea, Călărași, Constanța, Bacău și Vaslui.

Broscăria ’’excelează’’ în a NU avea servicii medicale
Dacă este să aducem vorba de cartiere din marile orașe ale țării, timișorenii din Dacia, bucureștenii din Ștefan cel Mare și piteștenii din Gavana 3 sunt pe primele trei locuri din țară, fiind mulțumiți de proximitatea spitalelor și a serviciilor de care au beneficiat de-a lungul timpului, când au nevoie de un medic sau au fost nevoiți să se interneze. Locuitorii cartierului Broscărie din Sibiu consideră că sunt cei mai dezavantajați români atunci când se îmbolnăvesc. Penultimul loc din țară, la același capitol, este ocupat de locatarii cartierului Micești din Alba Iulia, iar pe locul trei se situează cei din cartierul Periferie din Botoșani.

Cei mai buni medici sunt în Banat
Bănățenii par să fie cei mai mulțumiți de numărul spitalelor, al paturilor rezervate lor și de cadrele medicale care se preocupă să le remedieze starea de sănătate. Maramureș, Crișana și Transilvania sunt următoarele trei regiuni istorice în clasamentul stabilit în urma voturilor românilor, pe site-ul Storia.ro. Cei mai dezamăgiți de sistemul de sănătate din țară sunt dobrogenii, urmați îndeaproape de moldoveni și munteni. Capitala rămâne la mijlocul clasamentului. Algoritmul pare a fi simplu. Orașele cu un număr mare de locuitori, cu o rată a șomajului scăzută și un buget ridicat au fost considerate cele mai avantajoase în ceea ce privește accesul la facilitățile medicale. În antiteză, localitățile cu o medie de sub o sută de mii de locuitori și o rată a șomajului ridicată nu asigură suficiente servicii medicale locuitorilor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...