daea sibiu
Foto Arhivă

Petre Daea a mers sâmbătă dimineață în mijlocul producătorilor care vin saptămână de săptămână să își vândă produsele în cea mai de succes piață țărănească din Sibiu. Ministrul Agriculturii a făcut chiar și cumpărături.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, care se află la Sibiu pentru lansarea campaniei „Alege oaia”, s-a oprit în Piaţa Transilvania din oraş, de unde şi-a cumpărat şosete şi o vestă din lână, dar şi brânză şi flori, anunță News. Sâmbătă dimineaţă, Daea a vizitat Piaţa Transilvania, organizată în fiecare sâmbătă şi unde vin producătorii locali din judeţ.
El a trecut pe la fiecare comerciant şi a gustat produse tradiţionale. producătorii au încercat să îl atragă pe Daea cu cadouri, însă el nu a acceptat, plătind pentru ceea ce a cumpărat: „Nu vreau cadou”.
Ministrul Agriculturii a plecat din piaţă cu telemea de Sibiu, sirop de brad şi flori, dar şi cu patru perechi de ciorapi de lână şi cu o vestă de lână, pentru care a plătit 150 de lei.

El a spus că la iarnă vesta şi ciorapii de lână îl vor proteja de răceală, pentru că sunt groase.
De la piaţă, ministrul Agriculturii a mers la Prefectura Sibiu, unde a fost aşteptat de autorităţi locale, de parlamentarii PSD de Sibiu, dar şi de crescători de oi care au venit îmbrăcaţi în costume populare şi care i-au cântat la fluier.

Comentariul meu

Lasă un răspuns