Ora de Sibiu
Știri in direct

„Marița” în premieră națională la Teatrul „Gong” din Sibiu

935

MicroFILM și Teatrul pentru Copii și Tineret „Gong” Sibiu prezintă vineri, 1 decembrie, de la ora 19:00, proiecția în premieră națională a lungmetrajului „Marița” cu Adrian Titieni, Alexandru Potocean și Bogdan Dumitrache, în regia lui Cristi Iftime.

Filmul va mai fi proiectat, de asemenea, sâmbătă, 2 decembrie și duminică, 3 decembrie, de la orele 19:00. Proiecția de duminică va fi urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri, avându-l ca invitat special pe actorul Alexandru Potocean.

„Marița” – lung metrajul de debut al regizorului Cristi Iftime a câștigat marele premiu al juriului Fedeora în secțiunea „East of West” a Festivalului de Film de la Karlovy Var. Lungmetrajul a convins criticii europeni prin „simplitatea regiei cestei opere de debut, concentrată pe viața de fiecare zi a unei familii ai cărei membri, deși sunt despărțiți după divorțul părinților, atunci când se întâlnesc, se bucură în mod spontan de energia pozitivă care își face loc în viața lor.”. Lungmetrajul a mai fost premiat, de asemenea, în secțiunea lungmetraj în cadrul ediției din acest an a Festivalului Anonimul. „Marița” este un road-movie emoționant cu un tată și un fiu ale căror povești spumoase surprind tragicomicul existenței. Sătul de propriile probleme de cuplu, lui Costi (Alexandru Potocean) i se face brusc dor de poveștile tatălui său, așa că se hotărăște să treacă pe la el.

Cu o imagine semnată de Luchian Ciobanu, filmul îi are în distribuție pe actorii Adrian Titieni, Alexandru Potocean, Lucian Iftime, Bogdan Dumitrache, Victor Cociaș, Andrei Huțuleac și Ana Ciontea. Scenariul a fost scris de Ana Buja și Cristi Iftime, montajul a fost realizat de Dragoș Apetri, designer de costume Alexandra Alma Ungureanu, machiajul Maria Andreescu, scenografia Mălina Ionescu, iar sunetul a fost semnat de Dan – Ștefan Rucăreanu, Alexandru Dumitru și Florin Tăbăcaru. Producători Ada Solomon și Radu Stancu.

Filmul are o durată de 100 de minute și nu este recomandat celor sub 12 ani.

Accesul publicului la spectacole se face pe baza biletelor puse în vânzare la sediul teatrului (miercuri – vineri 11:00 – 18:00, sâmbăta 10:00 – 18:00, duminica 10:00 – 14:00), online (teatrulgong.ro, eventim.ro) sau la Librăriile Humanitas. Prețul unui bilet este de 9 lei, tarif unic. Pentru biletele achiziționate online și în rețeaua Eventim se percepe un comision de 10%. Acest spectacol este recomandat tinerilor cu vârsta peste 10 ani.

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...