Mega Image vrea să deschidă un prim magazin în Sibiu

2 3.624

Cel mai cunoscut lanț de magazine din Capitală și cel mai mare din România intră și pe piața locală din Sibiu. Surse apropiate Mega Image spun că magazinul se va deschide cel mai probabil cadrul Habermann Markt, în prima parte a anului viitor.

Habermann Markt începe să devină punct de atracție pentru comercianți. După ce Marietto a anunțat că își mută activitatea în locația de pe strada Berăriei, cei care se ocupă de Habermann, au mai dat o lovitură. Surse de încredere apropiate Mega Image, au explicat pentru Ora de Sibiu, că în arealul care se desfășoară pe o suprafață de 7.645 metri pătrați și cuprinde 57 de căsuțe modulare, inspirate din arhitectura nordică și în care vor funcționa restaurante, cafenele, magazine, magazine cu delicatese și multe altele, dar și furnizori de servicii, vin și cei de la Mega Image. Lanțul care are în Capitală aproape 500 de supermarkturi, au acontat una dintre cele mai mari suprafețe disponibile aici. Surse din piață apropiate Mega Image au explicat pentru Ora de Sibiu, că Mega Image va deschide market-ul din Sibiu în prima parte a anului 2018.
Fondat in 1995, Mega Image este cel mai mare lanț de supermarketuri din România cu peste 9000 de angajați și cu o rețea care cuprinde în prezent peste 500 de magazine în București, Constanța, Ploiești, Brașov, Târgoviște și alte orașe din țară. Parte din grupul international Ahold Delhaize, Mega Image se află în continua expansiune. În 2015 Mega Image a sărbătorit 20 de ani de la lansarea primului magazin în România.habermann
Habermann Markt, trebuia să se deschidă încă de la jumătatea lunii iunie, însă lucrările s-au prelungit și se pare că nu vor fi gata mai devreme de două luni.
În cadrul amplasamentului au fost prevăzute zone generoase pietonale, cu mobilier urban pentru relaxare, care vor putea găzdui, periodic, spectacole, concerte, târguri sau evenimente sportive.În total, operatorii vor avea la dispoziție o suprafață de aproximativ 1.300 metri pătrați (70 x 18.57mp). În plus, vor beneficia de o serie de facilități puse la dispoziție: o scenă demontabilă de 10 x 8 m, panouri led (4x3m), rețea wireless, multiple zone de racordare la curent trifazic și promovare prin intermediul platformei proprii de comunicare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes
2 Comentarii
  1. v scrie

    Va fi ca la Tirul de vechituri, dar mult mai in centru si probabil va fi deschis in fiecare zi. Este mai mare rusinea ca in centrul Sibiului s-au admis astfel de „chitimii”

  2. George scrie

    Locuri de parcare zero.vor fi pe strazi,in portile caselor,ca la teatru e plin oricum

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.