avalansa

O femeie și-a pierdut viața, iar un bărbat este dat dispărut după ce au fost surprinși de o avalanșă vineri seară în munții Călimani.

Tragedie în munţii Călimani, unde trei tineri au fost surprinşi de o avalanşă în timp ce se întorceau de pe vârful Pietrosu, unde arboraseră steagul României, de 1 decembrie, la fel cum au făcut şi în alţi ani, anunță Digi24.ro. Cel puţin unul dintre membrii grupului, o femeie, nu a supravieţuit. Un alt alpinist, salvamontist voluntar, a fost scos de sub zăpadă, iar cel de al treilea este dat dispărut.
Acum, din cauza vremii și a pericolului mare de avalanșe, orice operațiuni se vor sista pe o perioadă de trei zile, deci șansele ca al treilea salvamontist să fie găsit în viață sunt tot mai mici.
Aproape 100 de forţe de ordine l-au căutat toată noaptea, dar înspre dimineaţă au sistat misiunea din cauza viscolului. Reprezentanții Parcului Național Călimani spun că locul în care cei trei au fost surprinși de avalanșă este de fapt un traseu turistic închis de foarte mult timp, pe care cei trei nu aveau ce să caute.
Vineri seară, echipele de căutări au reuşit să dea de urma unuia dintre salvamontiştii înghiţiţi de avalansă. Deşi grav rănit, bărbatul este în viaţă. El este cel care a reuşit să sune după ajutor, imediat ce grupul lui a fost suprins de zăpadă.
„Luaţi în cercuri concentrice de la locația unde a fost găsit Drăgan, pentru că și respectivii oameni nu pot să fie la distanță mai mare de 10-20 m, nu se poate, că ei au fost toți împreună”, a îndemnat liderul echipei de căutare.
La scurt timp, o tânără, care făcea parte din grup, a fost găsită fără viaţă. Al treilea membru din grup este încă dispărut.
46 de pompieri, 9 jandarmi montani, 14 salvamontişti, 6 militari şi 7 pădurari au format echipele de căutări. În ajutor au adus şi doi câini de urmă, 10 autospeciale, două şenilate şi mai multe maşini de teren.
Cei trei a plecaseră vineri dimineaţă spre Vârful Pietrosul să arboreze drapelul, aşa cum o făceau an de an de 1 Decembrie. Reprezentanții Parcului Național Călimani spun că locul în care cei trei au fost surprinși de avalanșă este de fapt un traseu turistic închis de foarte mult timp, pe care cei trei nu aveau ce să caute.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns