Ora de Sibiu
Știri in direct

Firea a pus gând rău celor de la UBER. Vrea să-l interzică

689

Primarul General al Capitalei, Gabriela Firea, spune că Uber ar putea fi interzis în Capitală pentru că face concurență neloială taximetriștilor.

Primăria Capitalei vrea să interzică Uber și Taxify. Decizia a fost luată de primarul general, Gabriela Firea, după ce a avut o întâlnire cu reprezentanţii transportatorilor. Taximetriştii s-au plâns de concurenţa neloială practicată prin sistemele de aplicaţii online ce oferă servicii de taximetrie, anunta Digi24.ro. „Vom promova în următoarea ședință a Consiliului General al Municipiului București un nou proiect de hotărâre ce va stabili norme și reguli clare pentru toți cei care practică taximetria în Capitală, astfel încât, atât bucureștenii, cât și turiștii, să poată folosi acest serviciu cu încredere, și în deplină siguranță, beneficiind de aceeași calitate a transportului în regim de taxi ca în marile capitale europene. Concret, prin noul regulament vor fi interzise toate formele de practicare a taximetriei care nu se încadrează în prevederile Legii nr. 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere, precum și în cele ale HCGMB 78/2008 și ale Codului Fiscal. Toți cei care practică activitatea de taxi în Capitală vor fi obligați să respecte acest regulament. Îi anunț pe toți cei care practică taximetria că ne vom asigura, prin departamentele de resort, că acest regulament va fi respectat în integralitate”, a declarat Gabriela Firea, potrivit unui comunicat de presă al PMB, în urma unei întâlniri cu reprezentanții Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O..T.A.R.), pentru a analiză probleme cu care se confruntă operatorii de taxi din Capitală.
Potrivit noului regulament, operatorii de taxi vor fi obligați să aibă o ținută civilizată, un limbaj adecvat, mașini curate și care să garanteze siguranța cetățenilor.
În comunicat se mai arată că Gabriela Firea a atras atenția că persoanele care practică ilegal această activitate nu garantează siguranța cetățenilor, nefiind supuse niciunui control legal.
De asemenea, Gabriela Firea a propus ca Primăria, prin Compania Municipală Tehnologia Informației și Compania Municipală Managementul Traficului, să realizeze parteneriate cu structurile de taximetrie recunoscute pentru implementarea unor servicii online de rezervări, curse și plată, facilitând accesul bucureștenilor la serviciile de taxi.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...