Ora de Sibiu
Știri in direct

PSD Sibiu despre incidentul deputatului Terea – ’’A fost pur și simplu agresat din senin’’

816

PSD Sibiu a emis un comunicat de presă în care spune referitor la incidentul de la Palatul Parlamentului de miercuri seară în care a fost implicat deputatul Ioan Terea, că acesta a fost agresat din senin, fără să se poată apăra, de doi protestatarii care au sărit pe maşina lui, pe care au început să o lovească cu pumnii şi picioarele.

’’Suntem martorii unor manifestații de stradă care au depășit cu mult normele unor proteste democratice. Ne exprimăm îngrijorarea pentru ceea ce se întâmplă de câteva zile în stradă, mai ales că, este evident că felul în care au ales cei câțiva protestatari (aceiași de fiecare dată) să manifeste, devine din ce în ce mai periculos pentru întreaga societate. Aseară, unul dintre colegii noștri a fost pur și simplu agresat din senin, fără să fi avut vreo șansă să se apere. Mașina în care se afla deputatul Ioan Terea a fost lovită de doi indivizi care nu au putut fi opriți nici măcar de forțele de ordine’’, se arată în comunicatul PSD Sibiu.
„Când am vrut să plec din Palatul Parlamentului, SPP mi-a spus că ies pe poarta din stânga. Imediat am făcut tot stânga, iar în momentul în care mi-au văzut mașina, doi protestatari au sărit pe mașină și au început să dea cu picioarele și cu pumnii în mașină. Unul dintre ei s-a agățat de oglinda mașinii, am oprit pe dreapta, a venit poliția”, a spus Ioan Terea imediat după incident.
’’Deputatul PSD Sibiu a fost supus testului etilotest, iar rezultatul a dovedit că parlamentarul nu a consumat băuturi alcoolice, în ciuda acuzațiilor vehemente ale protestatarilor care susţineau că Ioan Terea ar fi fost băut. Mai mult, colegul nostru a cerut să-i fie prelevate și probe de sânge și a mers la INML (Institutul Național de Medicină Legală) pentru a demonstra că toate acuzațiile sunt false și provocatoare.
Ioan Terea a mers și la poliție, acolo unde criminaliștii au luat probe și au fotografiat autoturismul implicat în incident. Masina are urme clare de lovituri pe lateral (portieră dreapta – spate), semn că demnitarul NU a intrat în grupul de protestatari, așa cum aceștia au început să strige și să acuze, încercând să mintă forțele de ordine și pe anchetatori. În aceste condiții, PSD Sibiu face apel către protestatarii de bună credință să nu accepte manifestațiile violente și să se retragă din grupurile manipulate de câțiva indivizi extrem de periculoși, care, este evident că sunt coordonați de cei care conduc statul paralel și vor să blocheze activitatea Parlamentului României’’, se mai arată în comunicat.

Primește titlurile instant

Citește și
1 Comentariu
  1. Cosmin spune

    Nu mai sunt proteste democratice?:)) Dar tara asta PSD o conduce democratic?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...