Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – La Sibiu a fost premiat cel mai bun spot video pentru prevenirea accidentelor rutiere

1.013

Trei echipe au ajuns în faza finală a competiției, comisia de jurizare votând drept câștigător materialul realizat de echipa formată din Irina Linte, Mărginean Cristian, David Andreea și Severin Maria Iulia.

În data de 24 noiembrie, în aula Facultății de Drept a Facultății de Drept ”Simion Bărnuțiu” din Sibiu, polițiștii sibieni împreună cu reprezentanții Arhiepiscopiei Sibiu, ai Universității ”Lucian BLAGA” Sibiu și ai organizațiilor studențești din municipiul Sibiu și-au dat întâlnire cu studenții sibieni pentru a premia cel mai bun spot video având ca temă prevenirea rutieră.
Întâlnirea de vineri a reprezentat finalul celei de a doua etape a proiectului Prevenție prin Artă, pus în practică prin colaborarea dintre Inspectoratul de Poliție al Jud. Sibiu, Arhiepiscopia Sibiu, Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, Universitatea ”Lucian BLAGA” din Sibiu și Biblioteca Județeană Astra.
Prima etapă a proiectului amintit a avut drept personaje principale liceenii din județul Sibiu care, în cursul lunii martie a acestui an, s-au întrecut în desene având ca tematică prevenirea violenței și prevenirea accidentelor rutiere.
Tablourile realizate de liceeni au fost licitate și cumpărate de către polițiștii sibieni, iar banii strânși cu această ocazie, aproximativ 3.000 de lei, au ajuns la două tinere sibience, victime ale accidentelor rutiere.
De această dată, concursul s-a adresat studenților din mediul universitar sibian și s-a materializat în realizarea de spoturi video având drept subiect prevenirea victimizării tinerilor prin accidente rutiere.

video

Trei echipe au ajuns în faza finală a competiției, comisia de jurizare votând drept câștigător materialul realizat de echipa formată din Irina Linte, Mărginean Cristian, David Andreea și Severin Maria Iulia.
Câștigătorii au primit din partea sponsorilor un discount în valoare de 25% pentru cursuri în cadrul unei Școli de pregătire a conducătorilor auto și li s-a oferit ocazia de a deveni polițiști pentru o zi.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...