Ora de Sibiu
Știri in direct

Guvernul umblă la legi și permite recepția autostrăzilor cu defecte

816

Executivul vrea să modifice mai multe prevederi și să permită ca recepția autostrăzilor la care sunt defecte minore să se poată face. Mai pe românește noul proiect de lege propune ca autostrăzile să fie recepţionate chiar dacă sunt probleme.

Guvernul vrea să introducă noi prevederi care vor permite recepţia autostrăzilor cu defecte neterminate sau cu defecte minore. În primăvară Guvernul adoptase o Hotărâre prin care se interziceau astfel de practici, larg răspândite la acel moment, anunță Digi 24. Un proiect de hotărăre elaborat de Ministerul Transporturilor propune ca autostrăzile să fie recepţionate chiar dacă sunt probleme. Condiţia este ca acele deficienţe să nu fie structurale sau de siguranţă. Ar urma ca, la recepţie, comisia care evaluează calitatea lucrărilor să întocmească un raport în care sunt trecute problemele sau defectele, iar constructorul ar urma mai apoi să remedieze. Va avea şi un termen de 3 luni să o facă, un termen care poate fi prelungit dacă vremea nu permite lucrări.
Sunt reguli care pot autoriza lucrările de mântuială şi amânări repetate, cu toate că, logica pentru care apar aceste noi prevederi este de a grăbi inaugurarea.
Este a doua modificare legislativă controversată în domeniul lucrărilor de infrastructură făcută de actuzala putere. În prima parte a anului, Guvernul a modificat regulamentul de recepţie, prin HG 343/2017, în sensul că autostrăzile neterminate nu mai puteau fi inaugurate.
În 2017, din 90 de kilometri de autostradă promişi de autorităţi, s-au deschis circulaţiei doar 15. Cel mai avansat este lotul 3 al autostrăzii Sebeş-Turda, de 12,5 km, care ar putea fi deschis circulaţiei în luna ianuarie. Ar fi trebuit inaugurat luna trecută, însă au apărut câteva neconcordanţe faţă de proiect. Potrivit unor surse economica.net, recepţia nu a putut fi făcută din cauză că, printre altele, iluminarea pe cateva segmente s-a făcut cu becuri neconforme care ar dubla costul cu energia electrică. Acesta ar fi genul de deficienţe minoare de care statul nu vrea să se mai împiedice la recepţie, în ideea de a fi remediate ulterior. Însă nu există garanţia că pot fi trecute la deficienţe minore, probleme grave.
Istoria recentă arată că se poate ajunge la aşa ceva. Segmentul Cunţa- Sălişte din autostrada Orăştie – Sibiu a dat mări bătăi de cap. Lotul a fost inaugurat la finele lui 2014, înaintea alegerilor prezidenţiale la care premierul de atunci, Victor Ponta candida. La nici două săptămâni au apărut crăpături iar drumul a luat-o la vale. În 2015 traficul a fost închis şi o porţiune de 200 de metri a fost refăcută de la fundaţie, pe banii companiei de drumuri. Chiar şi acum pe acel segment sunt probleme.
Documente deținute de Digi24.ro au arătat că firma constructoare a avertizat la acel moment Compania de Autostrăzi și Drumuri Naționale că deschiderea traficului va afecta siguranța acestuia. Compania de stat a ignorat avertismentul și a deschis traficul. Situația a fost speculată de firma italiană Salini Impregilor care acum cere despăgubiri statului român.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...