ANM – Cod galben de vânt puternic în 14 județe

0 573

Meteorologii de la ANM au emis miercuri o atenționare de vreme rea. Vorbim de intensificări puternice de vânt în 14 județe.

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o atenţionare Cod galben de intensificări ale vântului, valabilă din noaptea de miercuri spre joi, timp de 20 de ore, în 14 judeţe din nord-vestul şi vestul ţării, anunță Agerpres. Conform prognozei, pe data de 28 decembrie, între orele 2:00 – 22:00, vântul se va intensifica treptat, la început în zona înaltă a Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, iar din dimineaţa zilei de joi (28 decembrie) şi în Banat şi local în Crişana.
În judeţele Caraş-Severin, Timiş şi Arad vor fi rafale de 55 – 75 km/h, iar la munte vor depăşi 80 km/h şi temporar pe crestele cele mai înalte ale Carpaţilor Meridionali, 90 – 100 km/h. ANM precizează că, local şi temporar, vântul va avea intensificări şi în regiunile, estice, sud-estice, precum şi în cele nord-vestice, dar cu viteze ce se vor situa în general între 50 – 55 km/h. Pe arii restrânse la munte se vor semnala precipitaţii mixte. Judeţele aflate sub atenţionare sunt Bihor, Cluj, Alba, Sibiu, Argeş, Dâmboviţa, Vâlcea, Gorj, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş şi Arad. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza atenţionarea emisă miercuri.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...