FOTO – Iohannis s-a dus din nou să schieze în weekend-ul trecut

0 696

Președintele României a ales să se relaxeze din nou la schi în weekend-ul care tocmai s-a încheiat. Șeful statului a fost sâmbătă în Munții Șureanu, iar duminică a putut fi văzut la slujbă alături de soția sa, la Sibiu.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost, sâmbătă, din nou la schi în judeţul Alba, în Munţii Şureanu, fiind fotografiat în timp ce stătea la rând să urce pe pârtie. Şi în 6 ianuarie, Iohannis a fost la schi în aceeaşi locaţie, pe domeniul schiabil din România aflat la cea mai mare altitudine. Preşedintele Klaus Iohannis a ales din nou, sâmbătă, să se relaxeze la schi în Munţii Şureanu, judeţul Alba. Şeful statului a fost fotografiat în timp ce stătea la rând să urce pe pârtie, exact ca în 6 ianuarie când schiat în acelaşi loc.
Preşedintele Klaus Iohannis a devenit o prezenţă obişnuită pe pârtiile de schi din Munţii Şureanu, anul trecut fiind de câteva ori în zonă. Prezenţa şefului statului a fost marcată de fiecare dată de turiştrii care au reuşit să se fotografieze cu el, aceştia postând fotografiile pe reţelele de socializare. Domeniul Schiabil Şureanu are nouă pârtii de schi şi se află la o altitudine de peste 2.000 de metri, în Munţii Şureanu, fiind domeniul schiabil din România aflat la cea mai mare altitudine.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.