Ora de Sibiu
Știri in direct

UPDATE – Tânăr din Râmnicu Vâlcea arestat în avion la Sibiu. Venea de la Londra

2.056

Pasagerii cursei Londra – Sibiu de luni seara au fost martorii unui eveniment mai puțin obișnuit. Imediat după aterizare în avion au urcat doi polițiști care l-au luat cu ei pe unul dintre pasageri.

UPDATE – IPJ Sibiu confirmă oficial
”În noaptea de 29 / 30 ianuarie a.c., în urma activităților investigativ – operative desfășurate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale în cooperare cu polițiștii din cadrul Sectorului Poliție de Frontieră Aeroportul Sibiu, pe sensul de intrare în țară, s-a reușit identificarea și prinderea unui urmărit național. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 32 de ani, din jud. Vâlcea, pe numele căruia, în data de 04.12.2017, Judecătoria Râmnicu – Vâlcea a emis mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la 7 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe. Bărbatul a fost încarcerat în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Sibiu”, se arată într-un comunicat al IPJ Sibiu.

Știrea inițială
Acesta este un tânăr de 32 de ani din județul Vâlcea. Pe numele lui Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis în data de 4 decembrie 2017 un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 7 luni pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.
Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale Sibiu, în colaborare cu polițiștii de frontieră de la Aeroportul Internațional sibiu, au aflat că tânărul se va întoarce din Marea Britanie cu o cursă operată de compania Wizz Air. Bărbatul nu s-a opus arestării, iar acum se află în centrul de detenție al IPJ Sibiu. foto: arhivă

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...