PSD Sibiu un nou atac la Daniela Cîmpean: Este o creație a vechiului PDL

0 770

Președintele interimar al PSD Sibiu și totodată liderul de grup al consilierilor județeni din partea social democraților continuă războiul declarațiilor cu președinta CJ Sibiu, Daniela Cîmpean.

Social Democrații consideră că respingerea proiectului prin care au dorit să o demită pe Daniela Cîmpean din fruntea Consiliului Județean Sibiu este de fapt o victorie. ’’Proiectul a obținut 12 voturi pentru și 8 împotrivă, dar datorită legii actuale, care prevede că președintele Consiliului Județean Sibiu poate fi eliberat din funcție doar cu votul a două treimi dintre consilieri, proiectul nu a fost adoptat’’, spun cei de la PSD Sibiu într-un comunicat de presă.
Pe de altă parte Cătălin Stanciu lider de grup al consilierilor județeni din partea social democraților, o atacă din nou la scenă deschisă pe Daniela Cîmpean.
VEZI AICI CUM A DECURS VOTUL PENTRU DEMITEREA DANIELEI CÎMPEAN
”Din păcate Daniela Cîmpean nu a învățat nimic. După ședința de Consiliu Județean, la întâlnirea cu presa, declarațiile ei au fost în aceeași notă de aroganță, total lipsite de substanță și dovedind încă o dată incompetența cu care ne-a obișnuit. În plenul ședinței de consiliu, Daniela Cîmpean nu a răspuns expunerilor de motive invocate pentru demitere, evitând astfel o <> directă cu inițiatorii proiectului.
Sperăm totuși ca, oricât de greu i-ar fi, doamna Cîmpean să renunțe la consacratele obiceiuri PDL-iste care au făcut atâta rău românilor și implicit sibienilor, chiar dacă, știm cu toții, ea este o creație a vechiului PDL” a declarat Cătălin Dorian Stanciu, liderul de grup al consilierilor județeni PSD.
VEZI AICI REACȚIA DANIELEI CÎMPEAN LA DECLARAȚIILE CELOR DE LA PSD SIBIU
Președinta Consiliului Județean Sibiu a reacționat marți, într-o conferință de presă la acuzațiile aduse de cei de la PSD.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...