Turcan cere Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituțională hotărârea de Guvern, referitoare la suportarea de către stat sau angajator a diferenţei de contribuţii sociale. Anunțul a fost făcut într-o conferință de presă transmisă în direct pe oradesibiu.ro.
Prim-vicepreşedintele PNL, deputatul Raluca Turcan, a declarat, vineri, că solicită Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională a României (CCR) ultima OUG adoptată joi de Guvern, referitoare la suportarea de către stat sau angajator a diferenţei de contribuţii sociale pentru a nu diminua salariile angajaţilor part-time, anunță Agerpres.
Totodată, Raluca Turcan a afirmat, în conferinţa de presă de la Sibiu, că PNL propune coaliţiei guvernamentale o serie de măsuri, în vederea „restabilirii echilibrului şi a unui punct zero”. Aceste măsuri sunt respingerea în Parlament a ordonanţei de urgenţă 4, „care a produs această discriminare între angajaţii part-time şi cei cu normă întreagă”; respingerea în Parlament a ordonanţei de urgenţă 79, prin care se trec contribuţiile sociale de la angajator la angajat; iar a treia măsură – respingerea ordonanţei 82/2017, „ordonanţa prin care se diminuează contribuţia la pilonul II de pensii, ordonanţă care încalcă drepturile fundamentale ale cetăţeanului la pensie”.
„Solicit Avocatului Poporului să conteste la Curtea Constituţională ultima OUG adoptată de Guvernul Dăncilă-Dragnea-Tăriceanu, ordonanţa referitoare la suportarea de către stat sau angajator a diferenţei de contribuţii sociale pentru a nu diminua salariile angajaţilor. Să nu uităm că mutarea contribuţiei de la angajator la angajat a fost anunţată de către domnul Liviu Dragnea, liderul coaliţiei PSD-ALDE, ca o măsură de creştere a veniturilor. Ce s-a întâmplat între timp? Am ajuns ca de la mutarea contribuţiei de la angajator la angajat şi ca urmare a ordonanţei 4 prin care contribuţiile pentru asigurări sociale să se plătească pentru angajaţii part-time la nivelul salariului minim să se producă o diminuare de salarii şi de venituri”, a declarat Turcan, în conferinţa de presă.
Ea a subliniat că „practic o măsură care anticipa sau anunţa o majorare de salarii, s-a transformat într-o măsură pe care acum se chinuie să o cârpească, să nu mai scadă salariile”.
„O aberaţie, un lucru cât se poate de nesănătos şi de haotic, dovadă a incompetenţei acestei guvernări. Victimele acestei abrambureli, a acestei degringolade sunt agenţii economici, care ca urmare a OUG de ieri vor trebui să suporte în plus plata unor contribuţii pentru cei care erau angajaţi part-time, cu toate că ei deja au partea lor de contribuţii pe care le plătesc la nivelul salariului brut”, a evidenţiat Turcan.
Totodată, potrivit prim-vicepreşedintelui PNL şi lider al PNL Sibiu, în urma măsurilor propuse de PNL, de respingere în Parlament a ordonanţelor respective şi de revenire la „un moment zero, de echilibru” s-ar putea asigura din nou condiţiile „pe care să se înceapă cu nişte măsuri sănătoase de reajustare a cheltuielilor statului, pentru a ajunge ca agenţii economici să fie stimulaţi să investească”.
„Dacă vrem ca România să se dezvolte pe o situaţie de creştere economică generată foarte mult de consum, nu trebuie să îi dai în cap angajatorului, ci trebuie să faci un stat mai suplu şi cu cheltuieli mai mici şi angajatorii, agenţii economici, să fie stimulaţi să angajeze şi să producă. Aceasta ar fi logica corectă, a unor măsuri guvernamentale, dacă ele ar fi orientate spre interesul public. Din păcate, ceea ce a oferit Guvernul ieri reprezintă o nouă cârpeală, de data aceasta marca Dăncilă-Dragnea-Tăriceanu, o cârpeală care aduce o inechitate în plus, identificată inclusiv de un ministru al cabinetului, ministrul Justiţiei, pe care nu îl suspectez de un puseu de bună credinţă faţă de ţară, dar inclusiv domnia sa a observat un lucru limpede pentru toată lumea, că ordonanţa de ieri aduce o inechitate în plus la tot cadrul, dacă vreţi, sau la tot tabloul de inechităţi pe care această guvernare PSD-ALDE le-a produs până în momentul de faţă”, a argumentat deputatul Raluca Turcan.
Ea a adăugat că impactul ordonanţelor menţionate este în sine unul negativ, „devastator la nivel economic”, pentru că „au produs distorsiuni foarte grave în economia românească”.
„În sistemul public angajaţi cu aceeaşi pregătire, aceeaşi experienţă şi acelaşi tip de activitate au salarizare diferită, au ajuns să le fie diminuate salariile în condiţiile în care au fost păcăliţi că le vor creşte salariile. În sistemul privat, avem pe de o parte discriminări între angajaţii part-time. (…) Atunci toată lumea este impulsionată să muncească mai puţin, iar aceste diferenţe se mută pe angajator, care trebuie să plătească din ce în ce mai mult pentru fiecare angajat”, a evidenţiat prim-vicepreşedintele PNL.
Totodată, ea a subliniat că ordonanţele de urgenţă respective sunt blocate „undeva în comisiile de specialitate” de la Parlament şi nu s-a putut ajunge la o dezbatere reală în acest cadru cu privire la efectele acestor măsuri.
„Din nefericire, au amputat rolul de legiuitor al Parlamentului prin avalanşa de ordonanţe guvernamentale, care produc efecte. În Parlament nu se mai dezbate, pentru că sunt îngropate la comisiile de specialitate şi nu ajung la votul final, deci practic în România Parlamentul nu mai funcţionează pentru a dezbate şi a crea un cadru legal predictibil şi favorabil cetăţenilor. Guvernul dă ordonanţe, acestea produc efecte, iar Parlamentul se ocupă de scăparea infractorilor pe legile justiţiei”, a concluzionat Raluca Turcan.