Ora de Sibiu
Știri in direct

Guvernul va emite o ordonanță care să ”refacă” indemnizațiile mamelor pentru creșterea copiilor

384

Premierul Viorica Dăncilă a anunțat că în următoarea ședință de Guvern se va emite o ordonanță care să regleze ”defecțiunile” apărute la plata concediilor medicale și a indemnizațiilor pentru mame.

„Eu consider că cele patru elemente care au stat la baza legii salarizării au fost îndeplinite. Aici mă refer la munca egală, plata egală – şi cred că ministrul Muncii a dat exemplul unor consilieri care la un minister aveau 18.000 de lei ;i acelaşi consilier cu aceeaşi muncă avea 4.000 de lei la alt minister. Deci este, prin urmare, un principiu european ca la muncă egală să avem plată egală”, declarat luni Viorica Dăncilă.

Premierul a recunoscut că au existat unele probleme, care au fost, însă, reglate de ordonanţe.
Dăncilă a mai anunţat că în următoarea şedinţă de guvern va fi adoptată o nouă ordonanţă, care să regleze indemnizaţiile mamelor şi „defecţiunile” din legea privind concediile medicale.
„În următoarea şedinţă vom avea încă o ordonanţă să reglăm pentru mămici, pentru concediile medicale, acolo unde avem deficienţe”, a declarat Dăncilă.

Zeci de persoane au participat, duminică, la un protest în faţa Guvernului, nemulţumite de scăderea indemnizaţiilor de concediu medical, inclusiv prenatal. Oamenii au arătat cartonaşe roşii guvernanţilor. Protestul a debutat la prânz, iar mobilizarea s-a făcut pe reţelele de socializare.

Indemnizaţiile au fost reduse întrucât s-a modificat baza de calcul, ca urmare a majorării salariului minim. Astfel, în decembrie 2017, contribuţia CAS era plafonată la suma de 115 lei (calculata ca 10,5% x 35% x salariu mediu brut pe tara). În decembrie, salariul mediu brut pe ţară era de 3.131 de lei.
Însă, în ianuarie, 2018, a crescut atât salariul mediu brut pe ţară (la 4.162 de lei), cât si procentul care se aplică, suma CAS fiind de 364 lei (25% x 35% x salariu mediu brut pe ţară).

După OUG 3/2018, pentru calculul CAS se elimina plafonul de 35%, iar CAS se calculează ca 25% din indemnizaţia de concediu efectiv primită de fiecare.

Sursa www.news.ro

Primește titlurile instant

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...