Ora de Sibiu
Știri in direct

Iohannis fotografiat din nou la coadă la telescaun în Munții Șureanu

0 1.567

Președintele Klaus Iohannis a fost din nou la ski în Munții Șureanu, și pentru a treia oară în acest sezon a fost fotografiat acolo.

Şeful statului a fost fotografiat, sâmbătă, în timp ce aştepta să urce cu telescaunul în vârful unei pârtii de pe domeniul schiabil Şureanu, unde altitudinea maximă depăşeşte 2.000 de metri.

Preşedintele a mai fost fotografiat pe pârtiile de la Şureanu în 6 şi 27 ianuarie, dar şi anul trecut. Zona este una preferată de acesta pentru practicarea sportului de iarnă.

Masivul Şureanu se află în extremitatea sudică a judeţului Alba, aproape de limita cu judeţele Vâlcea şi Sibiu. Domeniul schiabil este alcătuit din nouă pârtii care însumează 11 kilometri.
Amenajarea porneşte de la circa 1.700 de metri, iar altitudinea maximă ajunge până la 2.010 de metri, unde se află limita superioară a pârtiilor.

În afară de pârtiile amenajate, zona prezintă un deosebit potenţial pentru schi în afara pistei.
Domeniul Schiabil din Munţii Şureanu a fost inaugurat în anul 2009, în urma unei investiţii private. Aici există asistenţă Salvamont, şcoală de schi şi snowboard, centre de închiriere, restaurante şi câteva unităţi de cazare.
Unicul drum de acces spre pârtii este pe ruta Sebeş – Şugag – lacul Oaşa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea Oaşa – Luncile Prigoanei – Poarta Raiului – Domeniul Schiabil Şureanu (DJ 704).
Distanţa de la Sebeş este de 82 de kilometri şi poate fi parcursă în circa două ore.

Sursa www.mediafax.ro

Primește titlurile instant

Loading...
Comentarii
Incarca...
Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...