Ora de Sibiu
Știri in direct

Bătrână tâlhărită de doi copii. I-au furat geanta din casă

672

În data de 21 februarie, polițiștii Secției 1 Poliție Urbană Sibiu au identificat și prins doi minori bănuiți că ar fi tâlhărit o sibiancă în vârstă de 84 de ani, chiar în locuința acesteia. Prejudiciul a fost recuperat.

În fapt, în data de 20 februarie a.c., în jurul orei 11,00, cei doi minori, sibieni în vârstă de 14, respectiv 15 ani, au convins victima să le permită să pătrundă în locuință sub pretextul executării unor lucrări de reparație la balcon.
În scurt timp de la intrarea în apartament, minorul în vârstă de 14 ani a sustras geanta femeii, care, în încercarea de a se opune tâlhăriei, a căzut fără a suferi vătămări corporale grave.
Cei doi minori au părăsit în fugă locuința, fiind identificați și prinși de polițiști pe raza municipiului Sibiu, bunurile fiind recuperate în totalitate.
În continuare, față de minorul de 14 ani se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie, iar minorul de 15 ani este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de complicitate la tâlhărie.
Totodată, cei doi urmează a fi expertizați în vederea stabilirii capacității de discernământ în momentul comiterii faptei.
Cercetările continuă la nivelul Secției 1 Poliție Urbană Sibiu.

Pentru prevenirea tâlhăriilor, vă recomandăm :
• Evită deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere;
• Dacă din diverse motive trebuie să circuli după lăsarea întunericului, ocoleşte locurile neiluminate ori în care se află unităţi cu program prelungit sau non-stop, unde se comercializează băuturi alcoolice (restaurante, discoteci);
• Când observi că eşti urmărit de un individ sau de mai mulţi, deplasează-te prin zone intens circulate, chiar daca acest lucru presupune schimbarea traseului.
• Solicită ajutorul primului poliţist întâlnit în calea ta;
• Nu te afişa ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări);
• Nu te lăsa atras(ă) în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine);
• Nu te lauda persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le ai asupra ta sau acasă;
• Nu permite persoanelor străine să intre în locuinţa ta, indiferent de motivele invocate;
• La intrarea într-un imobil, fii foarte atent daca în hol sau în zonele întunecate se află persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni. Nu sta cu spatele spre acele locuri;
• Orice persoană necunoscută care staţionează fără motiv în spaţiile comune ale blocurilor trebuie îndepărtată de urgenţă; alertează mai mulţi vecini, iar dacă este cazul, apelează la cea mai apropiată unitate de Poliţie sau la telefonul 112;

În situaţia în care ai devenit victima unei tâlhării, încearcă să reţii cât mai multe semnalmente ale agresorului şi apelează de urgenţă la 112 (apel unic de urgenţă) sau adresează-te celei mai apropiate unităţi de poliţie. Foto: arhivă

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...