Ora de Sibiu
Știri in direct

VIDEO – FC Hermannstadt reîncepe lupta pentru promovarea în liga 1 cu un derby la Călărași

448

Etapa a XXII-a, prima din acest an, programează meciul dintre primele două clasate în ierarhia Ligii 2. Duminică, de la ora 15:00, la Călărași, se vor afla față în față Dunărea din localitate și FC Hermannstadt. Clubul sibian pune la dispoziția suporterilor care vor să facă deplasarea la Călărași două autocare.

Alexandru Pelici, antrenorul sibienilor, susține că întâlnirea cu echipa din Călărași este una importantă, dar nu decisivă. Tehnicianul a adăugat că Dunărea și-a completat lotul cu mai mulți jucători de valoare, de asemenea și FC Hermannstadt a făcut transferuri bune în această pauză de iarnă, dar și alte câteva echipe din Liga 2 s-au întărit în această perioadă. Totodată, Pelici a mai spus că și meciul de miercuri, 28 februarie, de la Sibiu, cu FCSB, în sferturile Cupei României, este la fel de important ca și cel cu Dunărea.
”Am făcut o pregătire bună, am avut șansa să mergem într-un cantonament reușit din toate punctele de vedere, în care am întâlnit adversari buni, în Antalya. Ne așteaptă o săptămână dificilă, cu două jocuri cu echipe foarte bune. Nu se poate spune despre un joc că este mai important decât celălalt. Amândouă sunt la fel de importante. Ne dorim să le trecem cu bine. Călărașiul este o echipă care s-a întărit în această iarnă cu jucători buni. La fel am făcut și noi și sperăm să fim pregătiți pentru startul acestui mini-retur. E un joc important cel de la Călărași, atât pentru noi, cât și pentru Dunărea, dar din punctul meu de vedere nu este unul capital, unul decisiv, pentru că sunt 45 de puncte efectiv puse în joc. Nu avem accidentați pentru acest joc. Alături de noi și de Călărași mai sunt echipe care s-au întărit în această pauză competițională, ASU Poli, FC Argeș, chiar și Luceafărul Oradea cred că va fi o surpriză”, a spus Pelici.

LIVE VIDEO – Conferinta de presa la FC Hermanstadt inaintea meciului cu Dunarea Calarasi. Acum in direct pe www.oradesibiu.ro

Publicată de Ora de Sibiu pe Vineri, 23 februarie 2018

Șase noutăți în lot
Cu această ocazie au fost prezentați jucătorii transferați în această iarnă. Olivian Surugiu, un mijlocaș de 27 de ani, a venit de la Gaz Metan Mediaș, la fel ca și alți doi mijlocași, Alexandru Curtean (30 ani) și Cristian Danci (29 ani). Curtean este originar din Sibiu și are acum ocazia de a debuta la seniori pentru o echipă de acasă.
Alexandru Coman evoluează în defensivă și în trecut a îmbrăcat tricoul mai multor echipe, printre care s-a numărat și Rapid București. El are 26 de ani și a jucat în tur pentru CS Balotești.
Alexandru Târnovan a semnat cu FC Hermannstadt după despărțirea de FC Botoșani. Atacantul de 22 de ani a mai trecut pe la Gaz Metan și FCSB. De la FCSB a venit la Sibiu, sub formă de împrumut, și portarul de 20 de ani, Toma Niga.
FC Hermannstadt joacă, în etapa a XXII-a a Ligii 2, în deplasare, cu Dunărea Călărași. Partida este programată duminică, 25 februarie, de la ora 15:00, și va fi transmisă în direct de Digi Sport 1. Clubul sibian pune la dispoziția suporterilor care vor să facă deplasarea la Călărași două autocare.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...