Deputații au votat legea prin care Vinerea Mare devine sărbătoare națională și zi liberă

0 467

Proiectul de lege care prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare a trecut de Camera Deputațilorc cu 233 de voturi pentru.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a adoptat joi, cu 233 de voturi “pentru”, 7 voturi “împotrivă” şi 19 abţineri, proiectul de lege privind declararea vinerii dinaintea Paştelui sărbătoare legală şi zi nelucrătoare, anunță News.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a dat, marţi, un raport favorabil pentru propunerea legislativă a UDMR prin care vinerea dinaintea Paştelui devine sărbătoare legală şi zi nelucrătoare.
Senatul a aprobat săptămâna trecută, cu 86 de voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere această propunere legislativă.
„Iniţiativa legislativă prevede stabilirea zilei de Vinerea Mare ca sărbătoare legală, nelucrătoare. Vinerea Mare sau Vinerea Patimilor este ultima zi de vineri înaintea Paştelui şi, astfel, ultima vineri din Postul Mare”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorului.
„În urma analizării zilelor de sărbători legale, putem observa că Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale UE, deci, majoritatea ţărilor”, mai spune iniţiatorul. Legea va merge spre promulgare la preşedintele Klaus Iohannis.
În prezent, în România sunt 14 zile de sărbătoare legală şi nelucrătoare:
– 1 şi 2 ianuarie – Anul Nou;
– 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române;
– prima şi a doua zi de Paşti (8, 9 aprilie 2018);
– 1 mai – Ziua Muncii;
– prima şi a doua zi de Rusalii (27, 28 mai 2018);
– 1 iunie – Ziua Copilului;
– 15 august – Adormirea Maicii Domnului;
– 30 noiembrie – Sfântul Andrei;
– 1 Decembrie – Ziua Naţională a României;
– 25, 26 decembrie – Crăciunul.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.