Iohannis la DNA: ’’Nişte inculpaţi şi nişte condamnaţi penal s-au unit ca să discrediteze pe cei care i-au cercetat. INADMISIBIL!’’

0 1.093

Klaus Iohannis a felicitat DNA-ul pentru activitatea sa. În discursul susținut la prezentarea bilanțului DNA-ului, șeful statului a afirmat că ’’asistăm la manifestări virulente ale disperării în încercarea clară de a subordona justiţia politicului, în care nişte inculpaţi şi condamnaţi penal s-au unit pentru a-i discredita pe cei care i-au anchetat’’.

„DNA este o instituţie care funcţionează eficient şi care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupţie, contrar unei evaluări tendenţioase şi partizane prezentate de cineva opiniei publice săptămâna trecută, eficienţa DNA este departe de a fi contestată”, a spus şeful statului, la şedinţa de prezentare a raportului de activitate al DNA pe anul 2017.
”Cifrele nu mint, cifrele sunt reci, obiective. În 2017 au fost soluţionate peste 3.800 de dosare, cu 16,5% mai multe decât în 2016 şi au fost trimişi în judecată aproape 1000 de inculpaţi”, şi-a început Klaus Iohannis discursul de la şedinţa de bilanţ a DNA.
El a menţionat că anul trecut au fost condamnaţi definitiv, urmare a dosarelor DNA, 713 inculpaţi, ponderea achitărilor fiind de 12%, din care o pătrime ca efect al decizei CCR pe abuz în serviciul.
”Toate acestea demonstrează încă o dată că DNA e o instituţie care funcţionează eficient şi care se află deja de ani buni în prima linie a luptei anticorupţie. Contrar unei evaluări subiective, tendenţioase şi partizane, prezentată opiniei publice de cineva săptămâna trecută, eficienţa DNA e departe de a putea fi contestată”, a subliniat preşedintele Klaus Iohannis.
Preşedintele a susţinut că DNA, ca parte a Ministerului Public, şi justiţia în ansamblul său au instrumentele necesare pentru a vindeca România de corupţie.
”Din păcate, asistăm în ultima perioadă la manifestări virulente ale disperării şi la încercări de manipulare cu scopul de a decredibiliza DNA şi cu incercarea clară de a subordona justiţia politicului. Inadmisibil! Nişte inculpaţi şi nişte condamnaţi penal, după ce au fost prinşi încălcând legea, s-au unit pentru a discredita pe aceia care i-au cercetat. Dar aşa cum spune un proberv românesc, minciuna umblă cât umblă, până i se înfundă. Dar toate aceste acţiuni concertate în plan mediatic nu au şanse de reuşită. Cei care le-au pus la cale sunt cei care au rămas în trecut şi care trăiesc cu impresia că puterea înseamnă privilegii şi abuz. Din nefericire pentru ei, justiţia este independentă, iar spiritul civic al societăţii se manifestă în utlima vreme cu mult curaj. Vreau să fiu foarte clar cu privire la un lucru: în lupta dintre nou şi vechi, dintre cei care trăiesc din corupţie şi cei care o combat, dintre cei care se gândesc la viitorul ţării şi cei care se gândesc doar la viitorul lor, va câştiga România modernă”, a subliniat şeful statului.
Klaus Iohannis a precizat că societatea românească s-a consolidat ca urmare a consolidării democraţiei.
”Cetăţenii îşi doresc o Românie demnă, o justiţie dreaptă şi o societate în care cei care se plasează sau încearcă să se plasese deasupra legii răspund pentru faptele lor, indiferent de funcţie, avere sau statut social. Încrederea în justiţia din România este dată de cei care o însufleţesc. Magistraţii sunt repere. Integritatea lor trebuie să rămână standard de referinţă pentru societate. Abaterile individuale care riscă să afecteze presigiul întregului corp trebuie combătute”, a adăugat preşedintele.
El a arătat, de asemenea, că incertitudinea generată de multiplele modificări legislative adoptate de Parlament anul trecut dăunează grav societăţii româneşti.
”Am deplină încredere că instituţiile statului cu atribuţii în domeniu vor continua să se manifeste atunci când independenţa justiţiei este în pericol. Procesul de transformare democratică a unei societăţi este de durată. Cred că România are nevoie de o lege care să pună mai mult accent pe măsurile de prevenire a faptelor de corupţie şi pe educarea românilor, în special a tinerilor. Prin activitatea sa, DNA a arătat că principiile statului de drept sunt realităţi. Veţi avea în mine un partener şi un susţinător al aplicării acestor principii. Vă urez în continuare mult succes”, a încheiat preşedintele Iohannis, conform news.ro.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...