avalansa

Avalanșa a avut loc sâmbătă la amiază pe Cheile Tișiței. O femeie de 36 de ani și-a pierdut viața. O altă persoană a fost salvată în ultima clipă.

O operaţiune de salvare a fost declanșată în Munţii Vrancei, în urma unei avalanşe care s-a produs sâmbătă, în jurul prânzului. O femeie de 36 de ani a fost găsită moartă, după câteva ore, într-un râu, anunță Digi24. Primarul comunei Tulnici, Aurel Boțu, a declarat la Digi24 că femeia a fost găsită moartă, în apele râului care trece în zonă. Cel mai probabil, femeia a fost aruncată în râu de forța avalanșei, iar apele sunt oricum umflate și reci în această perioadă, a spus primarul. El a confirmat că a fost o avalanșă atipică, zona respectivă neconfruntându-se cu astfel de fenomene și nu a exclus posibilitatea ca avanlanșa să fi fost declanșată de un cutremur – de magnitudine destul de slabă, de până în 3 – care avusese loc în zona Vrancea sâmbătă dimineață.
Sabin Cornoiu, președintele Asociației Salvatorilor Montani din România, a declarat la Digi24 că avalanșa este atipică, s-a produs într-un loc unde nu s-au mai înregistrat astfel de fenomene, iar avalanșa a adus multe lemne și pietre, așa cum se întâmplă de obicei primăvara. Două persoane au fost surprinse de avanlanșă, dar una a reușit să fie scoasă imediat, a spus Sabin Cornoiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns