Ora de Sibiu
Știri in direct

Președintele social democraților din Sibiu candidează pentru funcția de vicepreședinte al PSD

461

Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu, Bogdan Trif, candidează pentru funcţia de vicepreşedinte al Partidului Social Democrat din România.

„În momentul în care am preluat conducerea organizației PSD Sibiu, principalul meu obiectiv a fost să construiesc o echipă credibilă, puternică și care să reprezinte o forță pentru Partidul Social Democrat. Așa s-a și întâmplat: pentru prima dată PSD Sibiu a primit recunoașterea la nivel național prin numirea a doi miniștri secretari de stat și, tot în premieră pentru organizația noastră, am obținut și un portofoliu de ministru, respectiv cel al Turismului. Este timpul pentru următorul pas pentru PSD Sibiu, așa că am decis să candidez pentru funcția de vicepreședinte la nivel naţional. Îmi doresc să fiu unul dintre liderii care va reprezenta Regiunea 7 Centru. Este o provocare atât pentru mine, cât şi pentru Organizaţia PSD Sibiu, care astfel mai urcă o treaptă în ierarhia organizațiilor PSD din țară. Sibiul începe să fie cu adevărat important pe harta politică. Am convingerea că voi avea susținerea majorității colegilor din Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, care vor decide prin vot direct alegerea liderilor Regiunii 7 Centru.”, a declarat Bogdan Trif, Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu.
Conform ultimei decizii luate în cadrul Comitetului Executiv Naţional (CEX), fiecare regiune de dezvoltare a României va fi reprezentată în noua structură de conducere a PSD de câte doi vicepreşedinţi. Așadar, Regiunea 7 Centru va reuni judeţele Sibiu, Braşov, Mureş, Alba, Harghita şi Covasna, ce urmează a fi reprezentate de doi vicepreședinți. Joi, în cadrul Comitetului Executiv Naţional vor fi validate propunerile de candidaturi ale vicepreşedinţilor venite din partea organizaţiilor judeţene, iar pe 10 martie, în cadrul Congresului Naţional al PSD vor fi organizate alegerile pentru funcţiile de vicepreşedinţi la nivel naţional. Pentru alegerea acestora, din fiecare regiune vor vota doar delegaţii organizaţiilor judeţene din zona respectivă.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...