csu sibiu cooper
Foto: CSU Sibiu - Dragos Dumitru

CSU Sibiu s-a impus miercuri seară în etapa intermediară. Universitarii au reușit să bată în deplasare la Craiova cu 72-79 ((22-19, 20-21,18-17, 19-15) și au înregistrat a șasea victorie consecutivă. Sibiul rămâne lider la zi în campionatul național de baschet masculin.

Baschetbaliștii sibienii au intrat bine în meci și au reușit să controleze partida încă din primul act, încheiat 22-19. În sfertul al doilea au reușit să se desprindă chiar și la 12 puncte, însă Craiova a dovedit multă ambițe și a reușit, până la pauză, să reducă deficitul la doar două puncte. După revenirea de la vestiare, pe fondul unor ratări ale gazdelor, sibieni au reușit din nou să se desprindă, însă nu reușit să repete diferența din actul secund. Chiar și așa, BC CSU Sibiu a reușit să câștige sferturile trei și patru la diferență minimă, însă suficientă pentru a-și asigura vicoria pe final. Galben-albaștrii înregistrează astfel a 6-a victorie consecutivă și continuă să fie lideri în Liga Națională.
” A fost, poate, cel mai slab meci al nostru în atac, dar destul de bun în defensivă. Am reușit să marcăm suficient încât să câștigăm și faptul că am reușit să ținem Craiova la 72 de puncte este foarte important. Chiar dacă în apărare noi am recuperat mult și am făcut multe intercepții, am ratat nepermis de ușor și trebuie să reparăm acest lucru pe viitor și atunci jocul nostru va arăta mai bine și ofensiv. A fost o victorie obținută greu, dar foarte importantă, care ne asigură pozitia 1 sau 2 la debutul fazei a doua. Mai sunt trei săptămâni până atunci și mai avem trei meciuri, dar sper să ajungem în forma sportivă cât mai bună pentru a aborda Top 6 cât mai bine. Mulțumim suporterilor care au reușit, încă o dată să domine fundalul sonor al sălii de la Craiova și mă bucur că am reușit să le oferim încă o bucurie în deplasare”, a spus antrenorul principal al BC CS Sibiu, Dan Fleșeriu.

CSU Sibiu
Monyea Pratt 14p, Marcel Davis 12p, Tyler Laser 10p, Radu Paliciuc 10p, Jordan Williams 10p, Mirel Dragoste 9p, Chris Cooper 9p, Lawrence Kinnard 5p.

După partida de la Craiova, BC CSU Sibiu va juca tot în deplasare, la Târgu Mureș, luni, 12 martie, de la ora 19:00.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns