Concluziile exercițiului ISU din Centrul Istoric: Mașinile care împiedică accesul pompierilor vor fi ridicate

0 658

Acțiunea comună de joi dimineață a celor de la ISU și Primărie prin care s-a testat dacă autospecialele pompierilor au loc pe străzile înguste din Sibiu, a adus și primele concluzii. Mașinile parcate neregulamentar vor fi ridicate, iar poliția locală va monitoriza mai atent arterele înguste.

Acțiunea din această dimineață a fost una constructivă și dovadă a bunei colaborări între ISU Sibiu și Primăria Sibiu, prin care s-a încercat găsirea unor soluții pentru accesul autospecialelor mari pe străzile înguste ale centrului istoric. Așa se arată într-un comunicat remis către oradesibiu.ro ’’A fost un exercițiu menit să identifice posibile căi de acces și pentru mașini mai mari în cazul în care se vor înregistra incidente pe aceste străzi. Precizăm faptul că ISU dispune de autospeciale de mai mici dimensiuni pentru centrul istoric și că intervențiile se desfășoară fără probleme și în aceste locații ale centrului istoric’’, spun reprezentanții ISU și au primăriei Sibiu.
CITEȘTE ȘI: Cum se mișcă pompierii pe străzile înguste ale Sibiului. Ca melcul!
Poliția locală pusă în gardă
’’Ca soluție pentru a îmbunătăți accesul autospecialelor și mașinilor de urgență pe aceste străzi înguste, primarul Astrid Fodor a dispus Poliției Locale să monitorizeze cu prioritate zonele în cauză și să ridice mașinile parcate neregulamentar care pot împiedica accesul’’, spun cei de la primăria Sibiu.
Colaborarea ISU Sibiu – Primăria Sibiu va continua în acest proiect pentru a identifica cele mai bune soluții la problemele punctuale cu care se confruntă în teren autospecialele de intervenție, în vederea reducerii timpului de răspuns în situații de urgență și pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...