Peste 1.000 de kilometri de autostradă până în 2020 – promisiune de la cei de la Transporturi

0 462

România are în prezent fix 748 de kilometri de autostradă iar la acest capitol nu mai este nici un dubiu că suntem codaşii Europei. Până în anul 2020 guvernanții spun că se vor mai construi cel puțin 253 de kilometri de şosea rapidă. Oare așa să și fie?

Şefii de la Drumuri îşi propun pentru 2020 un obiectiv atins de vecinii unguri încă din 2007: 1.000 de kilometri de autostradă. Pentru ca acest ţel să fie atins trebuie finalizate în următorii ani lucrările la peste 250 de kilometri de şosea rapidă, spun cei de la Digi24. Asta înseamnă că pe şantiere ar trebui să avem adevărate furnicare. Reprezentanţii societăţii civile, care urmăresc lucrările de infrastructură, sunt sceptici în condiţiile în care sunt constructori care se pregătesc mai degrabă de rezilierea contractelor decât de tăieri de panglici.
Din martie anul trecut în România nu s-a mai inaugurat niciun kilometru de autostradă, deşi în noiembrie s-au terminat lucrările la mica şosea dintre Gilău şi Nădăşelu. Şoferii ar putea circula pe cei 9 kilometri de autostradă abia din vară când vor fi gata lucrările la podul peste Someş.
Lucrările la podul peste Someș sunt executate în acest moment în procent de 17%. Pentru ca termenul de finalizare august 2018 să fie respectat constructorul promite să lucreze și duminică și a adus deja pe șantier peste 100 de muncitori. Fără podul de la Gilău șoferii nu pot să utilizeze tronsonul Gilău – Nădășelu deja finalizat
Şeful de la Transporturi speră, însă, ca până atunci să mai inaugurăm ceva. Din mai s-ar putea circula pe 29 de kilometri din autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Sebeş.
Lucian Şova, ministrul Transporturilor: „Eu mi-am fixat aşa ca obiectiv ca în cursul lunii mai aceste două segmente să fie date, facem eforturi şi cu constructorii, avem discuţii săptămânal, unele dintre aspectele semnalate ca neconformităţi în partea experţilor de la compania de drumuri au fost asumate şi intervin asupra lor, dar până la urmă să folosim aceste segmente de autostradă atât de puţine cât sunt totuşi să fie date în circulaţie ca orice kilometru de autostradă este important”.
România are în prezent 748 de kilometri de autostradă. Suntem codaşii Europei. Până în 2020, se vor mai construi, însă, 253 de kilometri de şosea rapidă, dau asigurări şefii de la Drumuri într-un document oficial. Adică vom ajunge să avem şi noi în doi ani infrastructura Ungariei din 2007.
Ionut Ciurea, Asociaţia Pro Infrastructura: „ Avem în acest moment 187 de kilometri de autostradă cu contracte semnate, aflate în diverse stadii de execuţie Noi ne-am bucura să fie şi ăştia care sunt acum în execuţie, toţi din ei să fie gata”.
Aproape 90 de kilometri de şosea rapidă ar trebui finalizaţi anul acesta, potrivit şefilor de la Drumuri. Ministrul Transporturilor e mai sceptic- promite doar 60. Membrii societăţii civile care monitorizează proiectele de infrastructură spun că nu vor fi nici măcar atâţia în condiţiile în care lucrările la 43 de kilometri din autostrada Lugoj-Deva sunt sub semnul întrebării.
Ionut Ciurea, Asociaţia Pro Infrastructura: „Cel mai probabil loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj-Deva vor fi deschise anul viito Lotul 3 din autostrada Lugoj-Deva, ar fi putut fi gata anul acesta daca s-ar fi înţeles Compania de Drumuri cu antreprenorul general. Pentru că se pare că această Companie de Drrumuri nu le mai recunoaşte lucrările suplimentare: un ecoduct şi nodul de la Holdea deşi există autorizaţie de construire şi este mai aproape de reziliere.”
Nici măcar atunci când vor fi gata cele două loturi de autostradă, şoferii români nu vor putea circula doar pe autostradă de la Sibiu la Nădlac. Pe 15 kilometri între Margina și Holdea, traficul va fi deviat pe DN68A, un drum îngust, deosebit de periculos şi plin de gropi. Pe secţiunea lipsă de autostradă trebuie construite două tuneluri cu o lungime de circa 3 kilometri pentru care deocamdată nici nu se caută constructor.

Până în 2020 spun şefii din Transporturi că se vor termina lucrările şi la drumul expres dintre Craiova şi Piteşti, unde nu ştim până acum nici măcar cine sunt constructorii care vor realiza cei 121 de kilometri de şosea.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...