Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

VIDEO FOTO Până în iunie 2019 va fi gata autostrada Sibiu – Nădlac. Mai puțin 15 kilometri

9.301

Asociația Pro Infrastructură estimează că cel mai târziu în a doua jumătate a anului 2019 vom circula pe autostradă de la Sibiu și până la Nădlac. Excepție face un tronson de 15 km între Margina și Holdea, care vor fi gata în vreo cinci ani.

Secțiunea lipsă de autostradă dintre cele două localități conține vestitele tuneluri de pe Autostrada A1 Lugoj-Deva lot 2 care nu au fost încă scoase la licitație de CNAIR și nu se preconizează că se va întâmpla acest lucru în viitorul apropiat.

Așa arată drumul între Margina și Holdea

”Noi credem că un termen optimist pentru finalizarea acestor tuneluri ar fi abia anul 2023, termen condiționat de o implicare profesionistă a decidenților din CNAIR în deblocarea acestui proiect”, estimează cei de la Asociația Pro Infrastructură.Astfel în 2019 vom avea 335 km de autostradă neîntreruptă între Nădlac și Sibiu, cu excepția acestui mini-segment lipsă unde șoferii sunt nevoiți să circule pe 15 km din DN68A. ”Traficul tot mai mare, atras de existența autostrăzii pe 96% din distanța dintre Sibiu și graniță, va trebui să circule pe restul de 4% din distanță pe un drum național îngust, virajat, deosebit de periculos, calitatea asfaltului fiind execrabilă, după cum puteți observa în filmarea de la bordul mașinii. Deși Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere este conștientă de această situație, nu a făcut nimic în ultimii ani, cu excepția unor peticiri locale de o calitate îndoielnică, „lucrări” care oricum nu rezistă în fața camioanelor, autoturismelor și intemperiilor (caniculă, îngheț-dezgheț). În ritmul actual, fără măsuri temeinice urgent executate, traficul infernal va face acest drum impracticabil. Solicităm CNAIR să realizeze, cu ajutorul departamentului de proiectare din subordine, un proiect de modernizare a acestui drum și să deruleze în cel mai scurt timp toate etapele necesare execuției în teren”, mai spus cei de la Asociația Pro Infrastructură, pe pagina oficială de Facebook.

Urmăriți mai sus filmarea de la bord și observați traficul și starea deplorabilă a asfaltului pe DN68A, în special între localitățile Ohaba și Coșava.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...