Film despre videochat proiectat la Astra Film Cinema

0 330

După lansarea mondială de la AFF 2017, unde a primit Premiul pentru cea mai bună cercetare într-un film documentar din secțiunea România, filmul Phoenixxx, o poveste incisivă despre două fete care fac videochat în România, revine la Astra Film Cinema. Documentarul va fi proiectat joi, de la ora 19:00, în Piața Mică, nr. 11.

România anului 2017 este lider pe piaţa mondială de videochat cu încasări de peste 100 de milioane de euro. Afacerea înfloreşte în peste 3.000 de studiori, unde 100.000 de femei îşi desfaşoară activitatea de cybersex, conectate şi adaptate la cele mai bizare fantezii din întreaga lume. Filmul aruncă o privire înspre viața offline a două modele de videochat, ce presupune pe plan emoțional și social această meserie și oferă spectatorului accesul fără precedent la o industrie nemiloasă și foarte populară în România.

Phoenixxx, regia Mihai Gavril Dragolea, Romania , 2017 , 50′

“Pentru că lasă personajelor spațiu de exprimare și le prezintă dincolo de stereotipii, surprinzând efortul lor de a deveni ființe umane complete” a fost motivația juriului AFF 2017, care a acordat filmului Phoenixxx, Premiul pentru cea mai bună cercetare într-un film documentar din secțiunea România.
Prețul unui bilet este de 6 lei. Biletele se pun în vânzare cu 30 de minute înaintea începerii proiecției la Astra Film Cinema (Piața Mică 11, Sibiu). Mai multe informații la tel: 0751.166.516

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.