Oferte speciale la Hotelul de Gheață de la Bâlea Lac

0 621

Chiar dacă, în mod oficial, am intrat în primăvară, la Bâlea Lac, iarna se simte mai bine ca oricând, stratul de zăpadă este deosebit de consistent, depăşind în unele locuri grosimea de patru metri, iar temperaturile nocturne sunt foarte scăzute.

Având în vedere aceste condiţii, dorim să vă informăm că toate obiectivele ce compun Complexul „Hotel of Ice Bâlea Lac” (Hotelul de Gheaţă, Biserica de Gheaţă şi „satelitul” cu cele trei igluuri), au rezistat într-o stare foarte bună, fiind încă deschise pentru vizitare, găzduirea unor diverse evenimente sau găzduirea turiştilor ce doresc să simtă adrenalina la cote maxime şi să aibă parte de experienţe extraordinare.
În acelaşi timp cu sosirea primăverii, responsabilii complexului din „Ţinutul de Cleştar” de la Bâlea Lac au deschis sezonul ofertelor speciale, oaspeţii putând beneficia de tarife diminuate pentru serviciile oferite aici.
Astfel, pentru o noapte de cazare la binecunoscutul Hotel de Gheaţă, temerarii vor plăti doar 50 de euro/cameră, iar la igluuri cazarea costă doar 60 euro/noapte/cameră.
Şi în ceea ce priveşte experienţa culinară aflată la dispoziţia oaspeţilor complexului au fost aplicate reduceri consistente, Meniul Ice Restaurant fiind oferit doar la preţul de 160 de lei/porţie.
Pentru cei ce doresc doar să viziteze Hotelul de Gheaţă şi celelalte obiective, preţul unui bilet de intrare costă 15 lei, copiii având o reducere de 5 lei..
Reamintim tuturor celor interesaţi că, în conformitate cu reglementările de funcţionare a şoselei Transfăgărăşan (DN 7C), până în data de 1 iulie, singura cale de acces la Bâlea Lac este telecabina, ce poate fi luată din staţia Bâlea Cascadă.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...