Ora de Sibiu
Știri in direct

Afacere de succes pentru un fost fotbalist sibian – Iulian Pițigoi e acum antreprenor de top

1.766

Cariera unui sportiv este de scurtă durată. După ce nu mai activează în prima linie mulți se retrag din viața sportivă și se reorientează. Asta a făcut și Iulian Pițigoi, un fost fotbalist sibian. S-a reorientat chiar bine, pentru că afacerea pe care a deschis-o în urmă cu doar trei ani are succes și deja se transformă în franciză. Cum a reușit să treacă sibianul de la fotbal, la domeniul asigurărilor și apoi la vânzarea de echipamente de protecție? Simplu și lin, spune el.

A dat cu piciorul în minge, apoi a devenit cel mai bun consultant financiar
Iulian Pițigoi are 34 de ani. Până în anul 2010 a jucat fotbal la Sibiu, apoi la Timișoara. După ce și-a încheiat cariera de sportiv a crezut că se va întoarce la Sibiu unde va pune umărul la dezvoltarea echipei de fotbal. Lucrurile nu au ieșit chiar cum sperase, așa că a trebuit să se reorienteze. ”Aveam rate, trebuia să câștig bani. Așa că m-am angajat ca și consultant financiar la Axa Asigurări. Era un domeniu nou pentru mine, așa că m-am străduit să învăț cât mai multe ca să mă perfecționez. Am muncit și în scurt timp am devenit cel mai bun consultant financiar din țară. După ce Axa Asigurări s-a retras de pe piața din România m-am angajat la o firmă broker de asigurări unde am fost promovat ca director de agenție. Atunci mi-am dat seama că oricât ai munci, dacă muncești pentru alții nu e același lucru ca și când ai lucra pentru tine, poți fi oricând înlăturat dacă nu mai ai succes”, povestește Iulian Pițigoi.
Și așa spiritul de antreprenoriat a ieșit la iveală și după o discuție cu un prieten din București, Iulian a început afacerea cu vânzarea echipamentelor de protecție.

Succes din primul an, franciză din al treilea
Pic Protect a început să funcționeze în 2016. Încă de la început afacerea a mers bine. ”Noi aducem echipamentele din Cehia prin unul dintre parteneri. Avem mii de produse. Chiar și așa, în primul an ne-am propus să tăiem o factură pe zi. La final am avut mult mai multe. În al doilea an ne-am propus două facturi pe zi. La fel, la finalul anului am constatat că am avut mult mai multe. Și așa acum, în al treilea an am început să dezvoltăm o franciză. Deja avem reprezentanți în Brașov, Târgu Jiu și Caransebeș, iar până la finalul anului o să încheiem alte 8 francize în țară”, spune Iulian.
Pic Protect s-a dezvoltat atât de mult într-un timp atât de scurt, că pe lângă echipamentele importate au încheiat contracte cu două firme de croitorie care lucrează exclusiv pentru ei. Au și un showroom unde cei interesați pot vedea ceea ce comandă. Și paleta de produse este extrem de largă: de la dopuri de urechi la bocanci, la cizme, la salopete, geci..căști…absolut tot ceea ce este necesar în protecția muncii.

De unde succesul?
Cheia succesului fostului fotbalist este foarte simplă și are mare legătură cu sportul, cu echipa. ”Am crezut întotdeauna că o afacere are succes dacă toți cei implicați se simt parte din ea, nu doar salariați. Fiecare membru al echipei trebuie să se simtă și să fie important în dezvoltarea ei. Un angajat care primește un salariu și așteaptă să treacă luna nu va fi niciodată eficient. Exact de aceea am ales să dezvolt afacerea ca pe o franciză. Nu plătesc niște oameni să lucreze pentru mine, ci îi încurajez să lucreze pentru ei. Astfel ei sunt parte din afacere, sunt promotori, au tot interesul să lucreze pentru ca să aibă succes, se dezvoltă ca antreprenori”, spune Iulian.
Această viziune asupra modului de a face afaceri este probabil cel mai mare câștig din viața sportivă a lui Iulian. ”Am jucat pe postul de portar. De la locul meu puteam vedea toti colegii. Dacă fiecare este așezat unde trebuie este sigur că jocul va merge bine. Așa este și în afaceri. Dacă fiecare își face treaba la postul lui lucrurile nu au cum să nu funcționeze. De aceea pun accentul pe importanța fiecărui om în echipă”, spune Iulian.

Iulian pe vremea când juca la echipa din Rășinari

Și cu această deviză Iulian Pițigoi a reușit ca în numai trei ani să dezvolte o afacere de succes într-un domeniu absolut nou pentru el. Asta demonstrează că dacă ai inițiativă și dorință nimic nu e de nerealizat.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...