Ora de Sibiu
Știri in direct

FOTO – Mizerie de nedescris lăsată într-un autocar de elevi excursioniști

1.355

O fotografie făcută imediat după ce un grup de elevi au coborât dintr-un autocar închiriat pentru o excursie realizată în programul ’’Săptămâna Altfel’’, arată cât de lipsiți de educație sunt aceștia.

Directorul unei companii de transport persoane din Focșani și-a pus mâinile în cap după ce a văzut dezastrul lăsat de o clasă de elevi care au închiriat autocarul, ironic, pentru activități în programul „Școala altfel”.
„Colegul Ionuț Brăescu după o „cursă altfel” cu „școala altfel” din Focșani. Este cea mai bună oglindă a EDUCAȚIEI din România anului 2018, fie că vorbim despre învățământ sau familie. Adresez următoarea întrebare retorică: când vom începe să transportăm oameni?”, a scris Cosmin Nicolae, directorul unei companii de transport.
Potrivit Ministerului Educației, „Școala altfel” este un program național al cărui scop este să contribuie la dezvoltarea competenței de învățare și a abilităților socio-emoționale în rândul copiilor preșcolari și a elevilor. Programul are o durată de 5 zile consecutive lucrătoare în timpul anului școlar și poate fi derulat pe baza unei planificări ce rămâne la decizia fiecărei unități de învățământ.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...