FOTO – Marea curăţenie de primăvară la Copșa Mică. O remorcă de gunoi strânsă

0 1.042

Vineri între orele 12.00 – 13.00 elevii unităţilor de învăţământ gimnazial şi liceal copşene au organizat, în colaborare cu Primăria oraşului Copşa Mică, o acţiune de ecologizare a oraşului, pentru a putea întâmpina Sfintele Sărbători de Paşti aşa cum se cuvine.

Cei peste 300 de elevi, organizaţi pe echipe şi-au împărţit oraşul pe zone de acţiune, pe care le-au ecologizat exemplar. Înarmaţi cu mănuşi, saci menajeri şi multă veselie, elevii au reuşit, în timp record, să adune o remorcă plină cu saci de gunoi. În acelaşi timp au dat un exemplu pozitiv tuturor locuitorilor oraşului care, impulsionaţi de entuziasmul copiilor, le-au sărit în ajutor.cops mica 2Acţiunea a fost supervizată de cadrele didactice din unităţile de învăţământ locale, de reprezentanţi ai Primăriei, de pompierii voluntari ai SVSU Copşa Mică şi de poliţişti locali.copsa mica 3
Mulţumim tuturor celor prezenţi la acţiunea de ecologizare, elevi şi cetaţeni, care au decis să dea un exemplu de hărnicie şi au dat o mână de ajutor autorităţilor pentru a întâmpina Sărbătorile de Paşti cu un oraş mai curat.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.