Ora de Sibiu
Știri in direct

Reparații capitale în Broscărie – Investiția este de peste două milioane lei

975

Luni, 2 aprilie, Primăria Sibiu a inițiat o procedură de achiziție pentru realizarea reparațiilor capitale în zona Broscărie – strada Ștefan cel Mare nr. 147.

Proiectul prevede reparații capitale ale carosabilului și trotuarelor, amenajarea a aproximativ 100 de locuri de parcare, reabilitarea rețelei de canalizare pluvială și amenajarea tubulaturii subterane pentru coborârea cablurilor suspendate. Reamintim faptul că înaceastă zonă iluminatul public a fost modernizat, fiind instalați stâlpi noi cu corpuri de iluminat cu LED. Sistemul de iluminat a fost pus în funcțiune în luna ianuarie a acestui an.
Ofertanții sunt așteptați până în data de 17 aprilie să depună oferte pentru realizarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor propriu-zise, valoarea estimată a investiției ridicându-se la 2 milioane lei.
După semnarea contractului, proiectul tehnic va fi predat în termen de 45 de zile, iar lucrările vor fi realizate în decursul a 3 luni de la predarea documentației.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...