Expoziție – experiment la Brukenthal. Merită văzută

0 621

Vernisajul expoziției ”Think colour” va avea loc vineri, 20 aprilie, de la ora 14 la Palatul Brukenthal, Cabinetul de Cartografie. Proiectul „Think Colour” propune publicului o expoziție experiment, în care tehnici precum origami sau ebru, alături de structurile secvențiale de pictură pe pânză, aduc în atenția vizitatorilor abordări recente, alternative în arta contemporană, cu un potențial decorativ ce așteaptă să fie (re)descoperit.

Echipa artistică a proiectului este alcătuită din Cristina Fău și Celestina Albișor, restauratori pictură de șevalet în cadrul Laboratoarelor de Restaurare ale Muzeului Național Brukenthal, susținute de fotografia documentară a Gabrielei Cuzepan Bebeșelea, muzeograf la Muzeul de Istorie Naturală din cadrul aceleiași instituții.
Cu o tradiție veche, ebru, marmorarea hârtiei sau tehnica picturii pe apă, a început să fie folosită în mediile artistice contemporane în ultimele două decade, fiind recent experimentată de Cristina Fău în monotipii unice, cu o cromatică vie și compoziții spectaculoase. Tot în zona experimentală se regăsesc lucrările realizate de ea în tehnica origami – obiect și instalație, produse artistice de atitudine, în care o foaie simplă de hârtie devine un mediu creativ determinat de precizie, inovație și, nu în cele din urmă, de complexe valențe introspective.

Atrasă de estetica genului abstract, Celestina Albișor propune o serie de lucrări de pictură ce reprezintă o dublă provocare artist – privitor, stimulând imaginația și dialogul percepțiilor. Cu o predilecție pentru structurile de tip triptic sau diptic, aflate în tendințele decorative din ultimii ani, Celestina redescoperă această influență, considerând importantă provocarea de a realiza picturi de sine stătătoare care, alăturate, pot constitui secvențe dintr-o structură complexă.
Pasionată de portrete, fotografie documentară și culinară (food photography), Gabriela Cuzepan-Bebeșelea se află în permanentă căutare a subiectelor inedite, fiind încântată să realizeze fotografiile de atelier pentru proiectul „Think Colour”.

 

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...