Cea mai fierbinte zi din istorie în aprilie în România

0 746

Duminică a fost conform meteorologilor ziua cea mai fierbinte din istoria României. Am avut temperaturi și de 30 de grade celsius.

România a avut astăzi cea mai fierbinte zi de aprilie din istorie: au fost 30 de grade Celsius măsurate la umbră la Calafat, anunță Digi24. Bucureştiul a fost şi el în top: termometrele s-au apropiat de 29 de grade Celsius. Temperaturile, mai mari cu 10 grade decât cele fireşti, sunt încă un semnal de alarmă: încălzirea globală ne duce pas cu pas spre o catastrofă ecologică.
Oltenia a început să simtă dogoarea verii încă de pe 22 aprilie. La Craiova au fost 28 de grade Celsius la umbră, iar căldura arzătoare a golit oraşul. Oamenii s-au retras la umbră cu o îngheţată, cei mai însetaţi la terase, iar porumbeii în fântânile arteziene.
În cea mai caldă zi de aprilie din istoria măsurătorilor meteorologice, unii au găsit puterea să facă haz de necaz.
Meteorologii spun că episodul fierbinte va mai continua, şi va atrage alte fenomene extreme.
„Temperaturile ridicate în zilele următoare ce vor caracteriza o vreme cu mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă averse, descărcări electrice, izolat posibil şi căderi de grindină” a spus Oana Păduraru, meteorolog ANM, la Digi24. La malul mării, pe nisip temperatura ajungea lejer la 30 de grade Celsius.
Meteorologii spun că şi week-endul viitor, când la mare sunt aşteptaţi cel puţin 50.000 de turişti, vremea va fi tot caldă, răcorită însă de ploi scurte.
Vremea va fi mult mai caldă săptămâna viitoare în cea mai mare parte a ţării, temperaturile urmând să atingă valori de până la 30 de grade Celsius, mai ridicate cu 8-10 grade decât ar fi normal pentru această perioadă, dar nu vor lipsi nici aversele şi descărcările electrice.
„Vor fi temperaturi ridicate în continuare în majoritatea zilelor şi în cea mai mare parte a ţării. Cele mai mari valori, care vor merge până în jurul a 30 de grade Celsius, le aşteptăm în Oltenia şi Muntenia marţi după-amiaza, cel mai posibil joi şi vineri. Ziua de marţi, cu excepţia Olteniei şi a Munteniei, va aduce înnorări destul de accentuate, averse, tunete, fulgere, posibil grindină şi cantităţi de apă însemnate în majoritatea zonelor. Nu excludem astfel de fenomene nici pentru sudul ţării, însă pe spaţii mai restrânse, şi care vor apărea doar în orele serii”, a precizat pentru Agerpres Teodora Cumpănaşu, meteorolog de serviciu în cadrul Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.