Doi sibieni reținuți de poliție pentru că au furat o mașină

0 718

La data de 29 aprilie, polițiștii sibieni au reținut doi tineri de 17 ani fiecare, bănuiți că ar fi sustras un autoturism de pe raza municipiului Sibiu.

În fapt, în dimineața zilei de 28 aprilie a.c., un sibian a reclamat Poliției Municipiului Sibiu faptul că, în noaptea de 27 spre 28 aprilie a.c., persoane necunoscute i-au sustras autoturismul lăsat parcat pe strada Hațegului.
La data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 03,00, pe breteaua de coborâre de pe A1 spre localitatea Cisnădie, polițiștii sibieni au identificat în trafic un autoturism condus de către un tânăr, sibian în vârstă de 17 ani, care era însoțit de alți patru sibieni cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani.
În urma cercetărilor efectuate de către polițiști, a rezultat faptul că cel aflat la volan împreună cu unul dintre pasageri, tot de 17 ani, ar fi sustras autoturismul în cauză în noaptea de 27 spre 28 aprilie dintr-o parcare situată pe strada Hațegului din municipiul Sibiu.
Față de cei doi sibieni s-a luat măsura reținerii 24 de ore pe bază de ordonanță, tânărul aflat la volan fiind cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat în scop de folosință, respectiv conducere fără permis, pasagerul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în scop de folosință.
Persoanele în cauză urmează a fi prezentate instanței în vederea aplicării unei măsuri preventive, cercetările continuând sub supraveghera Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu în vederea identificării și documentării întregii activități infracționale a celor doi. foto: arhivă

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.