Ora de Sibiu
Știri in direct

Opt militari români, răniți în Afganistan

164

Opt militari români, care se aflau într-o misiune de patrulare în Afganistan, au fost răniți de o mașină-capcană.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat luni la ora 13 că „Opt militari din Batalionului 30 Protecţia Forţei Vulturii Carpaţilor din Câmpulung Muscel au fost răniți luni, 30 aprilie, în Afganistan, în jurul orei 9.00, ora României, în timpul unei misiuni în zona de responsabilitate, fiind ținta unui autovehicul capcană (VBIED – Vehicle-Borne Improvised Explosive Device). Militarilor li s-a acordat primul ajutor la fața locului, după care au fost evacuați la spitalul militar din Kandahar, unde se află în stare stabilă. Numele lor vor fi făcute publice după anunțarea familiilor”.

Apoi, Mihai Fifor, ministrul Apărării, a declarat că cei opt militari se află înafara oricărui pericol.

Militarii au fost răniți în explozia produsă după ce au coborât din vehiculele blindate.
În urma atacului 16 persoane inclusiv civili, poliţişti şi soldaţi români au fost răniţi în atacul comis în districtul Daman.

Unsprezece copii au fost ucişi în atentatul comis de un kamikaze presupus a fi taliban lângă o moschee în sudul Afganistanului, a anunţat luni purtătorul de cuvânt al poliţiei, citat de agenţia germană de presă DPA.

Un kamikaze s-a aruncat în aer cu vehiculul când un convoi de trupe străine trecea în apropiere, a precizat poliţia.

Talibanii încă nu au confirmat dacă se află în spatele atacului, care este separat de un dublu atentat sinucigaş cu bombă comis în capitala Kabul mai devreme în timpul dimineţii de luni.

Sursa www.digi24.ro

Primește titlurile instant

loading...

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Loading...