Ora de Sibiu
Știri in direct

Instabilitate atmosferică în toată țara – Pot apărea fenomene extreme

529

Cei de la ANM au anunțat miercuri dimineață că vremea în următoarele ore, până în jurul orei 19.00 va fi una extrem de schimbătoare. Vor fi și ploi cu caracter torențial.

Meteorologii anunţă că, miercuri, instabilitatea atmosferică va fi accentuată în întreaga ţară, îndeosebi în vestul şi nord-vestul ţării, precum şi în zonele montane şi submontane, anunță News. Vor fi perioade cu averse care vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi căderi de grindină, cantitatea de precipitaţii putând ajunge şi la 35 de litri pe metru pătrat.
Meteorologii au transmis, miercuri, o informare de instabilitate accentuată, valabilă până la ora 19.00.
Sunt vizate îndeosebi vestul şi nord-vestul ţării, precum şi zonele montane şi submontane.
”Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse care vor avea şi caracter torenţial, intensificări de scurtă durată ale vântului ce pot lua aspect de vijelie şi pe spaţii mici căderi de grindină”, anunţă meteorologii.
Cantităţile de apă înregistrate prin acumulare sau în intervale scurte de timp vor depăşi local 15…25 l/mp şi izolat 35 l/mp.

Primește titlurile instant

Loading...
Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.
Loading...