Veste proastă – Se scumpesc benzina și motorina

0 372

Prețul petrolului continuă să crească, iar asta se va resimți și la pompele din România. A depășit 80 de dolari pe baril, acesta fiind cel mai ridicat nivel din 2014 până acum.

Carburanţii s-au tot scumpit în ultima perioada. Spre exemplu, comparativ cu toamna anului trecut, preţul unui litru de benzină este cu aproximativ un leu mai mare. Atunci, benzina şi motorina puteau fi cumpărate cu aproximativ 4 lei şi 60 de bani pe litru. Acum, la pompă, prețul unui litru de benzină este de 5 lei și 69 de bani, iar prețul unui litru de motorină este de 5 lei și 82 de bani.

Creşterea a fost cauzată de reintroducerea supraaccizei la carburanţi şi creşterea cotaţiei la petrol.
Barilul de petrolul s-a scumpit cu mai bine de 7 procente doar în ultima lună. Acest avans vine pe fondul informaţiilor din ultimele zile potrivit cărora Washingtonul ar putea să impună sancţiuni împotriva companiilor europene care fac afaceri cu Iranul după retragerea Statelor Unite din acordul nuclear. Iar astăzi, gigantul francez Total a anunţat că ar putea renunţa să mai extragă gaze naturale din Iran dacă nu primeşte o derogare.

4 septembrie 2017
– preţul benzinei: 4,65 lei/l
– preţul motorinei: 4,61 lei/l

17 mai 2018
– preţul benzinei: 5,69 lei/l
– preţul motorinei: 5,82 lei/l

Cotaţia petrolului
– 19.04.2018: 74,4 $/baril
– 17.05.2018: 80,1 $/baril

Sursa www.digi24.ro

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.