Nouă infromare de vreme rea – Codul galben se prelungește: ploi torențiale și vânt puternic

0 984

Veștile legate de vreme nu se îmbunătățesc deloc. Meteorologii au anunțat duminică faptul că se prelungește avertizarea de cod galben de precipitații până luni la ora 21.00.

Meteorologii au emis o informare şi anunţă că vremea rea continuă şi după expirarea codului galben valabil, duminică, pentru 27 de judeţe, anunță News. De duminică de la ora 23.00, până luni la ora 21.00, sunt anunţate ploi torenţiale, descărcări electrice şi rafale de vânt în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.
Potrivit informării, de duminică de la ora 23.00, până luni la ora 21.00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte.
”Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua şi aspect de vijelie şi căderi de grindină”, anunţă meteorologii.
Potrivit acestora, în restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala pe arii restrânse.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp.
Douăzeci şi şapte de judeţe sunt, duminică, sub cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, fiind anunţate cantităţi însemnate de precipitaţii care pot depăşi 50 de litri pe metru pătrat. În plus, se vor semnala intensificări ale vântului, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.