Carabulea eliberat din închisoare – Decizia este definitivă

0 2.442

Veste bună pentru magnatul sibian Ilie Carabulea. Tribunalul Alba a respins contestația DNA împotriva sentinței judecătoriei Aiud, care a decis în prealabil a milionarului.

Ilie Carabulea, condamnat în vara anului trecut la cinci ani şi şase luni de închisoare în dosarul Carpatica, va fi eliberat, după ce Tribunalul Alba a respins, luni, contestaţia formulată de DNA împotriva sentinţei judecătoriei Aiud, care a decis liberarea condiţionată a omului de afaceri.
Purtătorul de cuvânt al Tribunalului Alba, Sorina Cristorian, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că instanţa a respins contestaţia formulată de DNA, Serviciul Teritorial Alba Iulia, iar astfel de va pune în executare sentinţa Judecătoriei Aiud, care a dispus liberarea condiţionată a omului de afaceri Ilie Carabulea.
Decizia Tribunalului Alba este definitivă şi executorie.
Potrivit soluţiei pe scurt de pe portalul Tribunalului Alba, contestaţia formulată de DNA împotriva sentinţei penale pronunţate de Judecătoria Aiud, în dosarul privind liberarea condiţionată a lui Ilie Carabulea, a fost respinsă ”ca nefondată”.
Decizia Judecătoriei Aiud a fost dată în luna aprilie, însă DNA a făcut contestaţie.
Ilie Carabulea este încarcerat la Penitenciarul Aiud.
Omul de afaceri a fost condamnat definitiv în dosarul „Carpatica” la 5 ani şi 6 luni de închisoare.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.