Ora de Sibiu
Știri in direct
SDO inalt
SDO inalt

Copiii de la centrul de plasament duși la plimbare în Muzeul în Aer Liber de PSD Sibiu

608

Membrii Organizaţiei PSD Sibiu au petrecut Ziua Copilului alături de copiii de la un centru de plasament din Sibiu. Cei mici au petrecut o zi de neuitat în Muzeul în Aer Liber din Pădurea Dumbrava, unde au avut parte de numeroase surprize.

„Nimic nu se compară cu bucuria de a le oferi acestor copii motive să zâmbească. Scopul nostru a fost acela de a-i scoate din mediul în care trăiesc zi de zi şi de a-i face să se bucure de toate lucrurile de care se bucură ceilalţi copii. Şi am reuşit! Nu ştiu pentru cine a fost mai mare bucuria…pentru noi sau pentru ei, dar un lucru este cert: a fost o zi de neuitat pentru toată lumea şi vom mai organiza astfel de acţiuni pentru copiii instituţionalizaţi şi în viitor.”, a declarat Bogdan Trif, Preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Sibiu.’’Ziua a început cu o plimbare cu autocarul de la centrul de plasament până în Muzeul în Aer Liber. Aici, alături de cei 20 de micuţi ne-am plimbat pe aleile pitoreşti şi am admirat frumuseţea naturii, dar şi căsuţele de odinioară. În cele din urmă am ajuns în zona atelierelor unde, pe pitici i-au aşteptat o mulţime de surprize: am vizionat diafilme cu poveşti şi am învăţat, împreună, să pictăm pe sticlă şi pe farfurii de lut şi să împletim. După atâta muncă, cu toţii am mâncat pizza afară, în aer liber. Însă surprizele nu s-au terminat aici. După masă cei mici au participat la un spectacol interactiv, al căror personaje din poveste au fost chiar ei’’, spun cei de la PSD Sibiu.
„Măcar pentru o zi am încercat să le oferim acestor micuţi ceea ce le lipseşte cel mai mult: căldura unei familii şi posibilitatea de a se bucura de copilărie, asemenea celorlalţi copii, de a socializa cu alţi copii. Tocmai de aceea am venit şi noi cu juniorii noştri”, a declarat Cătălin Stanciu, Preşedintele Organizaţiei Municipale PSD Sibiu.
Ziua s-a încheiat cu promisiunea solemnă că se vor revedea în scurt timp şi vor face și alte lucruri distractive împreună.

Primește titlurile instant

Citește și

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Folosim cookie-uri pe site-ul nostru pentru a putea colecta si folosi date ce ne ajuta sa personalizam continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site. Impartasim informatiile privind modul in care utilizatorii folosesc site-ul cu partenerii nostri care utilizeaza de asemenea tehnologii online, precum cookies, pentru a colecta si folosi date personale pentru a personalize continutul si reclamele afisate, pentru a oferi utilizatorilor functionalitati integrate cu platformele social media si pentru a analiza traficul pe site si pe intreg internetul. Poti oricand sa te razgandesti si sa iti revizuiesti alegerea. Accept Detalii

Loading...