’’Telemeaua de Sibiu’’ este oficial produs protejat național

0 832

Veste bună care în sfârșit devine realitate pentru producătorii celebrei ’’telemea de Sibiu’’. Din data de 7 iunie produsul atât de popular la noi în țară este protejat național.

Produsul ”Telemea de Sibiu” a primit începând cu data de 7 iunie protecţia naţională a sistemelor din domeniul calităţii conform legislaţiei europene şi naţionale, a anunţat luni Ministerul Agriculturii. Denumirea înregistrată este protejată împotriva oricărei alte practici care ar putea induce în eroare consumatorul cu privire la adevărata origine a produsului.
”Dreptul de utilizare a logo-ului naţional cât şi dreptul de a comercializa produse din clasa 1.3 Brânzeturi cu denumirea Telemea de Sibiu revine exclusiv producătorilor sau procesatorilor din arealul geografic, respectiv teritoriul administrativ al judeţului Sibiu care respectă prevederile din caietul de sarcini şi sunt supuşi controlului şi certificării unui Organism de Inspecţie şi Certificare recunoscut de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale”, informează ministerul.
Autoritatea competentă responsabilă cu verificarea pe piaţă a etichetării şi utilizării logoului naţional este Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC).
Asociaţia Producătorilor de Telemea de Sibiu, grupul aplicant al producătorilor şi procesatorilor produsului ”Telemea de Sibiu” din arealul geografic trebuie să desfăşoare activităţi de informare a consumatorilor şi promovare în privinţa proprietăţilor produselor care oferă valoare adăugată, va monitoriza utilizarea comercială a denumirii ”Telemea de Sibiu”, va lua măsuri pentru asigurarea protecţiei juridice adecvată a indicaţiei geografice protejate naţional, spun oficialii ministerului.
România are patru produse înregistrate pe sisteme de calitate europene, din care trei Indicaţii Geografice Protejate (IGP): ”Magiun de prune Topoloveni”, ”Salam de Sibiu”, ”Novac afumat din Ţara Bârsei” şi produsul ”Telemea de Ibăneşti” înregistrat pe sistemul de calitate Denumire de Origine Protejată (DOP).
România are în prezent, alături de cele deja înregistrate, încă patru produse în stadiul de evaluare: ”Cârnaţi de Pleşcoi”, ”Caşcaval de Săveni”, ”Scrumbie de Dunăre afumată” şi ”Telemea de Sibiu”.

Primește notificări pe mobil la fiecare știre

Alte subiecte de interes

Lasă un răspuns

Adresa ta nu va fi publicată

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Primește știrile zilei seara pe email
Abonează-te și îți trimitem în fiecare seara un email cu știrile zilei de pe Ora de Sibiu
Renunți oricând. Nu vom folosi adresa ta in scopuri de marketing pentru terți fără acordul tău.